Scrisoarea lui D. Feldman: "Sînteţi unilaterali" (nr. 15) * Am venit în Statele Unite în august 2000 ca să îmi fac doctoratul în literatură japoneză. Mă fascina mişcarea literară proletară din Japonia şi nu puteam, în ruptul capului, să înţeleg cum un intelectual poate să aleagă de bunăvoie să îşi transforme scrisul în unealtă propagandistică. Încercam, într-un fel sau altul, să găsesc o explicaţie pentru atitudinea multora dintre intelectualii români de după 1945. Din cauza cercetării mele, m-am lovit aici de toate felurile de marxişti, de la cei care cred în necesitatea revoluţiei perpetue (troţkiştii), pînă la cei pentru care revoluţia preconizată de Marx are loc sub ochii noştri (corporatismul înlocuieşte capitalismul, globalizarea e o formă de internaţionalizare mediată de structuri de stat, militare şi capitaliste, conceptul de clasă socială s-a corodat etc.). Am intrat, mai ales cu primii, în discuţii aprinse despre revoluţia proletară şi despre dezastrul pe care l-a produs în România. Replica lor invariabilă era că România, Uniunea Sovietică şi celelalte ţări din fostul bloc comunist est-european nu reprezentau decît o fază istorică necesară, de experimentare a ideilor lui Marx. Le replicam de fiecare dată că îi rog să îi sune pe părinţii mei şi să le spună că şi-au irosit tinereţea într-un experiment social nereuşit. Pe de altă parte, am învăţat multe despre marxismul teoretic şi am ajuns la concluzia că adevărul, vai!, ca de obicei, e undeva la mijloc. Sînt de acord cu poziţia de principiu a dlui Feldman de la rubrica "Dilematici de pretutindeni, vă ascultăm...", din Dilema veche, nr. 15. Şi eu cred că Dilema veche, ca şi alte reviste de cultură din România, tinde să aibă o poziţie accentuat de dreapta, atît din punctul de vedere al atitudinii politice, cît şi din cel al criticii sociale. Suportul intelectualilor din România pentru dreapta politică e