- variaţiuni pe o temă de Cosaşu - "Nuanţele mor în fiecare zi". Nici nu mai ţin minte de cîte zile şi nopţi caut această frază care, iată, l-a vizatat pe R.C.
Pars pro toto. Ce frumos îi ziceau anticii! Căzuţi în prezentul nostru fără umbre, noi, contemporanii post-istoriei, sîntem un fel de M. Jourdain ai sofismului: ţinem partea părţii, convinşi că am spus totul. Iar nuanţatul Molière, rămas în umbră, este "un pişăcios, ca să mă exprim natural". Dar, în fond, cine mai e şi Molière ăsta şi la ce foloseşte el?
Certitudinea, cea mai indecentă dintre virtuţi. Bigotismul celor săraci cu gîndului.
Se făcea că eram mizantrop. Fără soluţie şi fără
circumstanţe atenuante. Nuanţele muriseră una după alta, iar R.C., ca un fel de Sfîntu Petru al infernului, le consemnase asasinarea, meticulos, în catastiful său uriaş pentru a ne cere socoteală la Judecata de apoi. M-am hotărît, aşadar, să mă sinucid. M-am urcat pe cel mai înalt zgîrie-nori din lumea aceasta fără speranţă şi mi-am dat drumul în gol. Cădeam uşor, fără regrete, aşteptînd să ies din jocul acestei lumi pe trotuarul care avea să mă treacă în curînd în lumea de dincolo. Brusc, în dreptul etajului 37, prin fereastra larg deschisă spre lume, m-a ajuns din urmă o piesă din Clavecinul bine temperat, n-aş putea spune care. Un puşti exersa, senin, în faţa unei pianine negre, cu o carafă de apă pe colţul din dreapta.
Şi acum, ce fac? - m-am întrebat eu în somn. Îmi mai rămăseseră doar cîteva etaje din căderea mea pentru a găsi un răspuns... Vintilă MIHĂILESCU
- variaţiuni pe o temă de Cosaşu - "Nuanţele mor în fiecare zi". Nici nu mai ţin minte de cîte zile şi nopţi caut această frază care, iată, l-a vizatat pe R.C.
Pars pro toto. Ce frumos îi ziceau anticii! Căzuţi în prezentul nostru fără umbre, noi, contemporanii post-istoriei, sîntem un fel de M. Jourdain ai sofismului: ţine
