Atunci cînd românul dispreţuieşte ceva, foloseşte formule tăioase, nemiloase chiar, descriind obiectul dispreţului cu o ambiguitate plină de haz. E nici-nici, adică nu e nici frumos - nici urît, nici prost - nici deştept, nici bun - nici rău, nici curat - nici murdar, nici hoţ - nici cinstit. Iar cînd vrea să fie sarcastic, românul recurge la criteriul zoologic, şi foloseşte formula consacrată: nici cal - nici măgar. Oricum, interesant pentru formula nici-nici este caracterul simultan depreciativ şi preventiv al mesajului. Ţi se transmite că ai de-a face cu un lucru cu calităţi incerte şi că nu merită să te încurci cu el. Altfel spus: nici ceva, nici altceva, deci... nu cumva! Din păcate, clasa mijlocie a României de azi nu s-a format încă. Se străduieşte. Dar embrionul ne lasă să apreciem, fără riscul de a greşi, că va fi o clasă de tipul nici-nici, adică pe care nu poţi să pui vreo bază: nici bogaţi, nici săraci. La urma urmelor, cum ar trebui să fie o clasă mijlocie adevărată? Aici, tot românul are o formulă, de această dată apreciativă. Ar trebui să fie destul de. Clasa mijlocie pe care ne-o dorim şi din care, la drept vorbind, ar trebui să facem parte, ar putea fi purtătoare de progres economic şi democratic, dacă ar fi: destul de bogată pentru a deveni activă şi destul de săracă pentru a rămîne astfel. Să-mi fie iertată această îndrăzneală de a formula o definiţie, pentru un concept pe care alţii, mult mai avizaţi, l-au bătătorit. Dar nu mă pot abţine să constat că aşteptăm ceva de unde nu-i. Spre deosebire de clasa mijlocie din categoria destul de, cea din categoria nici-nici nu este purtătoare de valori proprii (a se vedea bîlbîiala despărţirii de valorile comuniste), nici purtătoarea unei forţe proprii de schimbare (şi degeaba vom vota schimbarea, dacă n-are cine s-o poarte!). Este, desigur, şi un cerc vicios. Ca să apară o clasă mijlocie adevărată, e