De cînd s-a lansat noul post de televiziune PRO Cinema, am devenit şi eu tînăr şi neliniştit. Adică dependent de seriale. În fine, nu de orice seriale, ci doar de două dintre ele: Clanul Soprano şi Oz. Dar, dacă aş schimba aceste două nume cu altele care vorbesc despre iubire şi răzbunare, diferenţa dintre o gospodină devoratoare de telenovele şi mine nu ar fi prea mare. Cu aceeaşi evlavie mă aşez în faţa televizorului la ora 10 seara, cînd începe Soprano (pentru a "suda" apoi cu Oz, la 11, şi cu Seinfeld, pe PRO TV, la 12), aceeaşi bucurie mă cuprinde cînd aud muzica de generic şi la fel de impacient rămîn la sfîrşitul episodului, dorindu-mi ca timpul să treacă rapid şi să vină cît mai repede mîine, ora 10 seara. Şi astfel încep să-i înţeleg pe bătrînii care au cerut producătorilor serialului Tînăr şi neliniştit să rezolve o dată problema, ca să poată muri şi ei liniştiţi (se vede treaba că, urmărind longevivul serial, îşi pierduseră tinereţea, dar neliniştea le rămăsese intactă). Zilele trecute, chiar, m-am trezit deschizînd discuţia într-un cerc de prieteni: "Aţi văzut grozăvie? A murit Adebisi". Desigur, moartea personajului din Oz e o la fel de mare grozăvie ca înşelarea blîndei Juanita de către iubitul ei soţ cu perfida de soră-sa al cărei unic ţel în viaţă este, desigur, s-o distrugă (cum pe cine? pe Juanita!). Acum, dacă e să fiu sincer, trebuie să mărturisesc că, dintre cele două plus unu (în reluare) seriale pe care le văd la rînd, doar Clanul Soprano mi se pare ireproşabil. La Oz mă enervează filozofările de toată jena ale personajului-Dumnezeu-în-scaun-cu-rotile, iar la Seinfeld mă enervează tipa care-o joacă pe Elaine. Serialului Clanul Soprano, precum spun, nu am ce să-i reproşez. Îmi place că Tony Soprano e un personaj complex, boss de temut, dar, pe de altă parte, plin de moliciuni, puternic dar slab în faţa atacurilor de panică, brută în stare