"Doar imbecilii nu sînt gurmanzi. Eşti gurmand aşa cum eşti artist, aşa cum eşti un om cultivat, aşa cum eşti poet. Gustul, dragul meu, este un organ delicat, perfectibil şi respectabil precum ochiul sau urechea. A fi lipsit de gust înseamnă a fi privat de o facultate încîntătoare, aceea de a discerne calitatea alimentelor, aşa cum poţi fi lipsit de facultatea de a discerne calităţile unei cărţi sau ale unei opere de artă; înseamnă să fii lipsit de un simţ esenţial, de o parte a superiorităţii umane; să aparţii uneia din acele nenumărate clase de infirmi, de dizgraţiaţi şi de proşti din care se compune rasa noastră..." Aceste cuvinte apar într-o povestire de Maupassant şi sînt citate de Marie-Claire Bancquart în Sfîrşit de secol gurmand, 1880-1900 (Fin de siècle gourmande. 1880-1900, PUF, 2001). O carte unde cunoscuta profesoară de la Sorbona reia o temă generoasă şi inteligent fructificată de critici literari, istorici ai mentalităţilor, sociologi şi filosofi. Autoarea se opreşte asupra cîtorva scriitori de sfîrşit de secol XIX - Maupassant, Jules Vallès, Jules Renard, Daudet, Dujardin, Laforgue, Huysmans, Apollinaire. Semnificaţiile temei gastronomice sînt, în acea perioadă, bogate şi nu o dată contradictorii. Alimentul, scrie Marie-Claire Bancquart, favorizează erotismul, e garantul şi cimentul grupurilor sociale, satisface imaginarul naţional şi poartă în el recunoaşterea sacrului. Dar, totodată, sfîrşitul de secol XIX înseamnă şi voga absintului, a opiumului şi a altor droguri, înseamnă şi plictisul, depresia, angoasa, dezgustul. În mai multe texte ale lui Maupassant observăm trecerea de la plăcerea gurmandă la decrepitudinea fizică. Erotismul nu exclude, la autorul lui Bel-Ami, derapajul în perversiunile sadice. Accesul la mîncăruri abundente şi rafinate, precum şi la restaurante scumpe simbolizează ascensiunea pe scara socială. La Apollinaire avem de-a