În Franţa a existat o mare dispută în jurul laicităţii instituţiilor de învăţămînt: au sau nu dreptul elevele de religie islamică să poarte vălul în şcoală? Au fost manifestaţii publice pro şi contra, s-au pronunţat politicienii, a intervenit şi preşedintele Republicii. Pînă la urmă s-a votat o lege care interzice afişarea ostentativă a simbolurilor religioase în şcoală. Deocamdată disputa a încetat, dar aplicarea legii începînd cu anul şcolar viitor va naşte, fără îndoială, noi polemici şi reacţii. În Italia a existat ceva asemănător, dar de proporţii mai mici: un director de şcoală a pus crucifixuri în clase, nişte părinţi au făcut plîngere în instanţă, iar tribunalul a decis că, după legile în vigoare, şcoala e laică, aşa încît directorul cu pricina a fost sancţionat. Oricum, au existat reacţii, atît ale părinţilor, cît şi ale personalităţilor publice. În România, unde crucifixurile şi icoanele sînt la fel de răspîndite în şcoli precum portretele conducătorului înainte de 1989, nu laicitatea învăţămîntului e problema, ci apolitismul lui. Apostolii PSD bat şcolile per pedes, în plină campanie pentru alegerile locale. Candidatul Mircea Geoană a vizitat cîteva şcoli, primarii de sector din Bucureşti fac acelaşi lucru, iar elevii şi profesorii asigură figuraţia electorală. Şi nu reacţionează în nici un fel, doar bifează porţia de aplauze şi zîmbete şi gata. Nici părinţii nu par deranjaţi de faptul că orele sînt comprimate, iar copiii sînt scoşi în curte ca să le asigure candidaţilor baia de mulţime necesară. În afară de cîteva ziare şi de partidele de opoziţie, nimeni nu protestează împotriva transformării elevilor în masă de manevră electorală. (Iar ziarele, ştim noi, protestează pentru că sînt antiguvernamentale, au ceva cu bietul partid de guvernămînt...) Mai mult decît atît, atunci cînd li se cer explicaţii, atît candidaţii PSD, cît şi directorii de şcoli î