Pentru că, într-un interviu acordat în aprilie revistei Les inrockuptibles, a declarat următoarele: "Ţările cele mai deschise cinematografului sînt cele care n-au avut o mare cinematografie în secolul XX. Însă marile ţări cinematografice din Europa au devenit foarte mediocre, atît în privinţa publicului, cît şi a cineaştilor. Franţa e o excepţie. Deşi... Nu cunosc toate filmele sau toţi cineaştii francezi, dar, în general, nu există nici o figură genială care să fi apărut în Franţa în ultimii ani, nimeni comparabil cu Godard sau Bresson. Cei care pretind c-au atins acest nivel sînt nişte impostori. Cine era individul ăla care-a fost preşedintele juriului la ultimul festival de la Cannes? (- Patrice Chéreau.) Exact. Filmele lui mi se par însuportabil de plicticoase, umflate, banale. Încă un căcăcios de poponar european. Din cauza unor filme ca ale lui, eu nu mă mai uit la cinema-ul european. (...) Cînd zic despre mine că sînt un republican de dreapta, asta nu-nseamnă că nu sînt radical, progresist, încercînd să gîndesc spre viitor. Asta înseamnă că nu suport demagogia, detest tot ceea ce flatează poncifele. De pildă, The Brown Bunny * e un film antidrog. E un film pe un subiect extrem de conservator:
o infidelitate, iar personajul principal e distrus! Dar forma filmului este radicală. O viziune profundă, sofisticată, rimează pentru mine cu obligaţia de a gîndi în afara evidenţelor. (...) Mereu aceleaşi alternative binare: rău sau bun; pro-gay sau anti-gay; pro-avort sau anti-avort... Shit, e de tot rahatul! Cînd mă gîndesc la guvernare, mă gîndesc la toţi oamenii, nu mă gîndesc la «negri», «femei», «bogaţi», «săraci», «poponari», «heterosexuali» etc., nu, eu mă gîndesc la specia umană! (...) Dacă priveşti filmul (The Brown Bunny) atent, vei vedea că există planuri în care mi se văd faţa şi penisul în acelaşi cadru. Ai văzut Boogie Nights, film cu buget de
