Continuu să o spun şi acum, aşa cum am spus-o cu un an în urmă: atacul aliaţilor asupra Irakului a fost o decizie legitimă. Cred asta pentru că, din punctul meu de vedere, orice acţiune politică sau militară care are drept rezultat înlăturarea unei dictaturi e, moralmente, acoperită. Dictatura este, prin ea însăşi, o "armă de distrugere în masă" şi, ca atare, nu poate invoca în apărarea proprie nici suveranitatea naţională, nici dreptul internaţional. Perfect inteligibilă este şi mobilizarea ofensivă a naţiunii americane, după dezastrul de la 11 septembrie 2001. Pe de altă parte, situaţia în teren e proastă. Se vorbeşte deja despre un eşec, violenţa escaladează, perspectivele sînt tulburi. De ce? Un răspuns elementar ar fi că, din punct de vedere tactic şi informativ, acţiunea a fost insuficient pregătită. Nu s-au luat în calcul coordonatele istorice şi religios-culturale ale ţării, nu s-a imaginat un plan B pentru eventualitatea - devenită fapt - a unui eşec de primă instanţă. S-a contat, cu o candoare inadmisibilă, pe simpatia spontană şi năvalnică a unei populaţii care n-are reflexele publice, retorica şi valorile comunităţii newyorkeze. Am putut constata, cu ocazia operaţiunii Kosovo, lacune asemănătoare. Radicalitatea "trupei" nu era flancată de cunoaşterea riguroasă a teatrului de luptă. (La un moment dat, mi s-a părut, de pildă, că înalţi funcţionari ai administraţiei americane credeau că o bună parte a populaţiei româneşti e musulmană...) Care va să zică, legendara CIA nu culege destule date utile şi nu o face nu pentru că nu e în stare, ci pentru că nu-şi dă seama că sînt utile. KGB-ul ar fi fost mai temeinic. O altă explicaţie posibilă ar viza nu serviciile, ci clasa politică. S-ar putea - şi lucrul pare tot mai probabil - ca executivul de la Washington să nu fi luat notă de informaţiile primite sau să le fi socotit nesemnificative. S-ar putea, de as