Am trecut deunăzi prin Tîrgovişte. Vechea cetate de scaun, cum ne spunea la istorie, din care au rămas vreo două biserici, Poarta Bucureştilor şi Turnul Chindiei , uitat prin mintea noastră încă de pe vremea excursiilor cu şcoala. O ruină ceva mai puţin ruină decît altele. Departe de spiritul războinic al lui Mihai Viteazu sau de cel al lui Vlad Ţepeş, Tîrgovişte e acum un oraş liniştit, la numai optzeci de kilometri de capitala actuală şi la sute de ani de capitala care era. L-am traversat într-o după-amiază cu soare blînd şi luminos de primăvară. M-am oprit lîngă un şir lung de taxiuri ai căror şoferi îşi împingeau maşinile pe măsură ce se făcea cîte un loc liber (benzina e prea scumpă). L-am

întrebat pe unul un de se poate mînca repede şi bine. N-a prea reuşit să-mi recomande ceva. Mi-a pomenit un loc pe care-l considera nejustificat de scump şi un altul care n-ar fi fost tocmai curat. L-am întrebat atunci dacă nu există un McDonald's. Figura i s-a muiat într-o uşoară confuzie ruşinată. "Avem şi-un McDoli's", mi-a zis încurcat. Mi-am spus că o fi vreo clonă şi am plecat, privind trecătorii care umblau pe străzi senini, cu treburi nu prea urgente, îmbrăcaţi în stofe scorţoase şi maronii. La ieşire am trecut pe lîngă placa pe care scria "Tîrgovişte, oraş martir" şi m-am gîndit că parcă la revoluţie acolo n-au murit decît Ceauşeştii. Un oraş părăsit de istorie, dar care poate va intra, o dată cu ţara, în Uniunea Europeană. Andrei MANOLESCU

libertatea de impresie

Am trecut deunăzi prin Tîrgovişte. Vechea cetate de scaun, cum ne spunea la istorie, din care au rămas vreo două biserici, Poarta Bucureştilor şi Turnul Chindiei , uitat prin mintea noastră încă de pe vremea excursiilor cu şcoala. O ruină ceva mai puţin ruină decît altele. Departe de spiritul războinic al lui Mihai Viteazu sau de cel al lui Vlad Ţepeş, Tîrgovişte e acum un oraş linişti