Mi s-a întîmplat odată, ca în nuvela lui Stefan Zweig, să primesc o scrisoare (un e-mail) de la o necunoscută. Subiectul era: "vino!". Conţinea un singur rînd: "Melinda vrea să te cunoască". Urma adresa unui sit din ciberspaţiu. Viruşii fiind, pe atunci, mai benigni, am activat, fără ezitări, hiper-legătura. Am ajuns la o expoziţie virtuală, unde Melinda Rackham, artist web, îşi prezenta lucrările, demne de tot interesul. Le-am examinat, aşteptînd întîlnirea, dar m-am ales doar cu plăcerea (estetică). A doua zi, am primit o nouă scrisoare: "Melinda te-a văzut şi te-a plăcut". Desigur, nu mă "văzuse", dar vizita mea fusese înregistrată, iar noul mesaj îi exprima, probabil automat, gratitudinea. Melinda îşi începuse campania de autopromovare a operei, ademenind persoane manipulabile către "locul faptei". Puteam să presupun că Melinda, de fapt, nici nu există ca femeie, că ea n-ar fi decît numele folosit de o echipă dornică de notorietate. S-a dovedit, însă, o persoană reală: aveam s-o întîlnesc, "în carne şi oase" (puţină carne şi fragile oase), la un colocviu despre estetica ciber-artei, desfăşurat la Nürnberg. Un prieten american, cititor fervent, client fidel al marii librării amazon.com , a păţit ceva mai amuzant şi, în acelaşi timp, mai periculos. A primit, şi el, o scrisoare de la o necunoscută, care-i mărturisea că-l admiră din umbră. Persoana părea că-i cunoaşte pasiunea pentru lectură; de altfel, mărturisea că o împărtăşeşte. Îl ruga să citească o anumită carte, apariţie recentă care o impresionase puternic. Aveau să schimbe idei despre carte şi, în felul acesta, să se cunoască mai bine. Prietenul meu ştia, dat fiind că-l citise pe Dante (vezi episodul Francesca da Rimini - Paolo Malatesta), că, uneori, calea cea mai scurtă

spre pat este lectura în doi. A comandat cartea, a citit-o, i-a trimis necunoscutei comentariile lui aprofundate, pertinente,