Povesti cu serpi. Am trait de cateva ori experienta cu totul deosebita a intalnirii cu sarpele. Experiente ciudate, de neuitat, care mi-au lasat sentimentul ca sarpele poseda o misterioasa intelepciune la care noi, oamenii, inca nu avem acces. Intr-o zi, am ramas socata de cruzimea cu care cativa cop...

Povesti cu serpi

Am trait de cateva ori experienta cu totul deosebita a intalnirii cu sarpele. Experiente ciudate, de neuitat, care mi-au lasat sentimentul ca sarpele poseda o misterioasa intelepciune la care noi, oamenii, inca nu avem acces. Intr-o zi, am ramas socata de cruzimea cu care cativa copii chinuiau un sarpe sub privirile amuzate ale adultilor. Parea mai logic sa-l omoare. Ar fi fost o reactie tipica omului. Biata fiinta, ametita si strivita de atata chin, incerca disperata sa fuga, dar gloata dezlantuita se distra la culme pe seama ei. Totul era de un pri-mitivism dezgustator. Invingandu-mi sentimentul de teama, am ridicat de pe asfalt trupul fragil. Cu sufletul strans, ma asteptam la o muscatura, fiindca asa am fost educati si indoctrinati: necuvantatoarele ataca si musca. Nimic mai fals. Am ramas uimita de reactia micului sarpe: nedandu-mi timp sa reactionez, s-a strecurat sub maneca bluzei pe care o purtam. O senzatie de raceala mi-a inconjurat bratul. Privind in ascunzatoare, am descoperit amuzata ca serpisorul se incolacise cuminte pe brat. Frica a disparut ca prin farmec si, in clipa aceea, am avut certitudinea ca nu-mi va face rau.

Asa a si fost. Prietenia mea cu sarpele a durat doar doua zile, fiindca nu putea sa continue, intr-un apartament cu trei pisici... Sasaia cuvinte doar de el intelese, se incolacea delicat in jurul bratului si, din cand in cand, scotea capul din maneca, ca si cum voia sa stie ce se mai intampla in jur. In bucuria mea egoista de a ma fi imprietenit cu un sarpe, am uitat ca biata fiinta trebuia sa