Sambata, 1 mai 2004. 27 de presedinti si prim-ministri stau in pozitie de drepti in fata palatului Aras an Uachtarain, in acordurile Odei Bucuriei de Beethoven, privind cum se inalta cele 25 de Sambata, 1 mai 2004. 27 de presedinti si prim-ministri stau in pozitie de drepti in fata palatului Aras an Uachtarain, in acordurile Odei Bucuriei de Beethoven, privind cum se inalta cele 25 de steaguri ale Europei Mari. Toti sunt vizibil emotionati. Cand muzica se stinge incet, iar steagurile flutura sus pe catarguri, incep sa se imbratiseze. Rad, se pupa si se bat pe umeri, ca niste elevi care au trecut un examen greu. Presedintele roman Ion Iliescu, premierul bulgar Simeon de Saxa Coburg-Gotha si presedintele turc Recep Tayep Erdogan, care au privit ceremonia alaturi de ceilaltI, se retrag discret, pe neobservate. Nici unul nu zambeste, nici macar Iliescu. Nu e sarbatoarea lor. Pana acum, lucrul asta nu era atat de evident. Cei trei lideri ai candidatelor ramase (pentru cata vreme?) in cursa pentru aderare au fost prezenti peste tot la ceremoniie oficiale de la Dublin. Zambetul larg al presedintelui Iliescu a rasarit din primul rand al traditionalei fotografii de familie. Jacques Chirac l-a batut pe umar, Silvio Berlusconi l-a intrebat ce mai face, altii i-au vorbit amabil, prieteneste. Nimeni n-ar fi zis ca, desi se afla acolo, la fotografia de familie, presedintele Romaniei nu face parte din aceasta familie, a Uniunii largite. Daca a avut sau nu o strangere de inima odata cu inaltarea steagurilor, presedintele Ion Iliescu nu spune. El prefera sa vorbeasca despre "momentul Copenhaga", cand s-a vorbit despre un singur val de aderare, de tip "zece plus doi" si sustine ca liderii europeni l-au asigurat acum, la Dublin, ca acest mare val de extindere nu este incheiat pana la primirea Romaniei sI Bulgariei. Toata lumea ne asteapta sa intram in 2007, ne asigura presedintele, car