Initial, Dervla Murphy – experimentata calatoare si scriitoare irlandeza, pe nelipsita sa bicicleta – si-a propus, prin 1990, sa urmeze pasii inaintasilor sai, Patrick Leigh Fermor si Walter Starkie, in Transilvania antebelica si sa reinvie frumoasele povesti ale tatalui sau despre o Transilvanie legendara, pierduta in negura timpului. Relatarea calatoriei sale (Transylvania and Beyond, London, Arrow Books, 1993) demonstreaza ca autoarea s-a confruntat, in schimb, cu „multe greutati, tensiuni, disensiuni, suspiciuni“ (XIV) si ca nu intrezarea in nici un fel lumina de la capatul tunelului. In locul peisajelor idilice cu tarani pitoresti lucrind pe cimpuri manoase, ea gaseste pretutindeni in Transilvania recent eliberata de sub regimul comunist doar „betonul cenusiu lipsit de viata“ (p. 163), o lume populata de oameni saraciti, „flaminziti, la nivelul Lumii a Treia“ (34), aliniati la cozile pentru piine, intr-o „stare de soc colectiv“ (p. 51), interesati numai in „ne-schimbare“. Doar in Transilvania rurala crede ca descopera ceea ce ea considera a fi valorile si traditiile autentice, ca, de pilda, acea „ospitalitate de tip etiopian“ (p. 31). In rest, nimic nu ar fi putut supravietui dictaturii comuniste, care este, in opinia ei, „un fenomen urban“, caci orasul este cel care perverteste istoria acestor locuri.

Dervla Murphy percepe cultura romana doar la nivel popular. Cultura inalta nu se numara printre preocuparile ei. Intilnirile ocazionale cu romanii pe strazi, in mijloace de transport, prin restaurante si hoteluri, o determina sa dea un diagnostic indubitabil pentru o stare de spirit generala: „O trasatura stinjenitoare pentru multe din discutiile cu romanii este incapacitatea oamenilor inteligenti sa gindeasca o problema pina la capat – ori sa analizeze un eveniment – logic, consistent. Asa cum mladitele sanatoase plantate in locuri nepotrivite trebui