Hitler n-a fost doar un monstru criminal care-a pus mina pe putere in Germania. El a fost monstrul potrivit la locul potrivit. Europa, modelata de ideile nationaliste si rasiste ale veacului al XIX-lea, l-a asteptat si l-a avut. Contemporanilor, Hitler nu le parea un psihopat, ci mai curind un fel de profet charismatic. Toti au stiut, intr-un fel sau altul, despre lagarele germane, dar cui i-a pasat? Erau in alte parti, in alte culturi, la fel de exotice ca aztecii sau mayasii, poate pe alte planete. Sa ne gindim ca azi toleram nepasatori imensul lagar de exterminare care e Coreea de Nord, uriasul abator de oameni care e Africa.
Auschwitz-ul nu mi-a provocat oroare in primul rind – cunosteam cifrele, vazusem in fotografii marturiile, n-aveam indoieli in privinta ticalosiei umane care l-a permis –, ci dispret, dispretul cel mai intens pe care l-am simtit vreodata. Asta era omul wagnerian? Semizeul iesit din ceturile Walhallei?
Mai intii, faimoasa poarta cu „Arbeit macht frei“: ce timpit a inventat-o? S-a vorbit de cinism. Nu e doar cinism aici. E prostia propagandei din toate timpurile, e risul pina la urechi al chinezilor din tablourile cu Mao, e cultul muncii din lumea comunista, e secera si ciocanul. Imi imaginasem acea poarta ca pe o arhitectura ciclopica, demna de o intrare in Infern. De fapt, e de necrezut de meschina: scunda, de teava cu diametrul de citiva centimetri. Ar fi putut fi o intrare de ranch texan, cu o roata sparta deasupra, sau una de gospodarie agricola colectiva de sub Gheorghiu-Dej.
Dincolo de ea, vreo doua duzini de cladiri de caramida, cu etaj si acoperis de tigle, care-ar fi putut adaposti o unitate militara. Totul simetric, nemtesc, fara strop de imaginatie. Aici ii chinuiau pe bietii oameni, ca si cind n-ar fi oricum destula suferinta pe pamint. Am intrat in cladiri: sali goale, racoroase, cu pereti vopsiti i
