In cvasiindiferenta cu care mediile romanesti urmaresc evolutiile politice din fostele tari comuniste, alegerea noului presedinte al Slovaciei a trecut, la noi, aproape neobservata. Nici macar vaga analogie cu configuratia celui de-al doilea tur al prezidentialelor romanesti din 2000 n-a atras atentia: candidatul coalitiei guvernamentale de centru de la Bratislava s-a clasat dupa primul tur pe locul al treilea, dupa doi corifei ai nationalismului local, Vladimir Meciar si Ivan Gasparovic, cindva aliati, deopotriva de suspecti insa pentru noii parteneri ai Slovaciei din NATO si Uniunea Europeana. Intre acestia, slovacii
l-au ales pe ultimul, socotit probabil drept „raul cel mai mic“, ceea ce n-a smuls insa presei occidentale accente mai entuziaste; un ziar german socotea ca, dupa 1 mai, cind noii veniti in Uniunea Europeana vor fi definitiv „inauntru“, o data cu aparitia pe scena comuna a unor populisti de talia lui Gasparovic, Meciar sau Andrzej Leppler, seful noii miscari nationaliste si anti-europene din Polonia, personaje precum Berlusconi sau Haider vor parea, dintr-o data, infinit mai frecventabile decit au fost pina acum.
Nu intimplator, in multe gazete vest-europene din ultimele saptamini se poate constata o semnificativa deplasare de accente in comentariile consacrate extinderii Uniunii catre estul continentului: temerilor de ordin economic, à propos de disproportia dintre cresterea populatiei cu 20% si a „bogatiei“ cu doar 5%, disproportie pe care, in perioada urmatoare, resorturile comunitare vor trebui sa o digere, li se adauga o neliniste resimtita latent de mai multa vreme incoace. Ocazia de a o resuscita la modul acut a oferit-o arena Tirgului de carte de la Leipzig, unde doamna Sandra Kalniete, desemnata de Letonia ca viitoare membra a Comisiei Europene de la Bruxelles, a tinut sa moralizeze public Occidentul pentru bunavointa cu car
