Reprezentantii Patriarhiei si ai Sfintului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, oficialii guvernamentali si – in genere – partizanii construirii unei „Catedrale a Mintuirii Neamului“ in Parcul Carol, pe locul mauzoleului construit sub comunisti ca „Monument al eroilor luptei pentru libertatea poporului si a patriei, pentru socialism“, cred cu toata convingerea ca acela e singurul amplasament potrivit. Au – sa recunoastem – bune motive: daca vii de jos, dinspre intrarea principala in parc, in timp ce parcurgi lunga alee principala si urci numeroasele trepte sapate in coasta micului si mult-rivnitului deal din fundal, mauzoleul se profileaza maret pe cer, cum s-ar profila – fireste! – si catedrala.

Dar si adversarii proiectului au argumentele lor, caci amplasamente s-ar mai gasi: doar nu vor sustine inaltii ierarhi ai Bisericii noastre ca acolo si doar acolo se poate inalta Marele Lacas, de parca ar fi la mijloc vreo viziune precum acelea ale sotilor Victoria si Marian Zidaru, carora Cel de Sus le-a spus in vise ca „Noul Ierusalim“ va fi sa fie exact linga Pucioasa, unde ei au si ridicat „minastirea“ stiuta, repudiata – de altfel – de catre Sfintul Sinod! Pe scurt, tema e discutabila: unii zic „da!“, altii zic „ba!“, fiecare cu argumentele si cu dreptatea lui.

Insa nu numai amplasamentul e in discutie. Alta tema e simbolistica malefica a mauzoleului. Asa este: monumentul a fost ridicat ca lacas de odihna – nu chiar vesnica, avind in vedere ca beneficiarii nu credeau in asa ceva! – pentru liderii cei mai inalti (la figurat!) ai Partidului Muncitoresc Roman, devenit apoi, prin rebotezare (vai, laica!), Partid Comunist.

Intruchipari ale Raului, ale Antichristului, ei n-ar mai avea de ce sa fie omagiati dupa ce regimul represiv pe care l-au instaurat si l-au slujit s-a dus. Un contra-argument ar fi ca atare rationament nu e tocmai crestines