Daniel Lindenberg
Chemarea la ordine.
Ancheta asupra noilor reactionari
Traducere de Valentin Protopopescu,
Editura Compania, Bucuresti,
2003, 96 p.
Inca multe pamflete, ca si manifeste, se tiparesc in Franta zilelor noastre. Intr-unul dintre ele, La Littérature sans estomac – titlu preluat cu semn schimbat din opera lui Julien Gracq –, criticul de virsta respectabila Pierre Jourde desfiinteaza proliferarea unor mode facile in literatura franceza contemporana, cu concursul unei „anumite parti“ a presei literare. Scandalul generat in 2002 s-a stins, dupa ce si-a consumat insa fara parcimonie arsenalul de diatribe si injuraturi – la propriu (o redactorita de la Le Monde des livres, vizata, a spus intr-un interviu ca i-ar trage criticului un picior in coaie, pardon, daca tot acuza literatura promovata de publicatie ca nu le are). I s-a raspuns apoi civilizat de catre sustinatori ai literaturii contemporane franceze in Le Cadavre bouge encore (titlul are iarasi istoria lui, preluat din arsenalul vitriolant al tinerilor avangardisti interbelici). Este important ca scandalul sa fie asimilat de critica si nu invers.
In acelasi an, la Seuil, apare acest Rappel à l’ordre al unui profesor de stiinte politice de la Paris VIII (din Saint-Denis), consilier al revistei Ésprit. Volumul, scurt, a nascut un alt scandal si a facut sa curga multa cerneala chiar in paginile revistei, din stilourile celor vizati de autor, ca si din cele ale colegilor de redactie. Olivier Mongin, directorul publicatiei, scrisese in urma cu citiva ani o carte – reeditata si adaugita ceva mai tirziu – cu numele Face aux scepticismes (Paris, Seuil, 1994, 1998), unde constata existenta si efectele, printre intelectuali, ale unui „malaise democratique“ caruia incearca sa-i circumscrie cauzele. Mai recent, tot in 2002, Alain Finkielkraut constata
