Ultimele trei premiere de la Teatrul Mic se inscriu intr-un demers a carui coerenta e limpede: iesirea din conul adinc de umbra. Solutia imbratisata este spectacolul pentru un public larg. A se intelege prin asta spectatorul caracterizat prin nevoia/dorinta de a se amuza, de a se destinde. Vor fi fost alese, prin urmare, spectacole din genul comediei. Intreprindere cu grad mare de risc, stiut fiind ca genul isi are capcanele sale. Multe si greu de anticipat. Sa luam insa lucrurile pe rind.
Mai intii a fost premiera cu Pe gaura cheii de Joe Orton. Inainte de orice, am a face o marturisire. M-am dus la premiera fara alt gind decit ca voi vedea o comedioara usoara de moravuri, un spectacolas relaxant, fara pretentii, adresat intr-adevar celor care vor sa se recreeze vreo doua ore intr-o foarte cocheta sala de teatru. Cum nu stiam mare lucru despre autor, am decis sa nu citesc caietul de sala, intreprindere la care s-au mai adaugat si alte precautii luate cu tainicul gind ca as putea avea totusi o surpriza placuta. Departe de mine ideea ca s-ar putea petrece si invers.
Despre autor am aflat pina la urma din caietul-program ca a reprezentat un punct de sprijin in lupta de eliberare contra cenzurii oficiale si a puritanismului impus in dramaturgia britanica pina pe la sfirsitul deceniului sase. E el important pentru teatrul englez al acelui moment, dar mai departe? Ma indoiesc ca va fi ramas altceva decit un reper bine datat istoric. Cit despre spatiul teatral autohton, nu are, realmente si actualmente, absolut nici o relevanta. Cel putin, nu in citirea scenica la care am fost supusa. Nici scriitura, nici registrul comic indoielnic nu izbutesc sa sensibilizeze fata de povestea de moravuri tare usurele dintr-o familie de medici care s-au inselat toata viata.
Acum sint pe punctul de a avea relatii sexuale cu proprii lor copii, abandonati in
