In intreaga Europa, saptamina trecuta a fost consacrata pregatirilor pentru festivitatile care aveau sa marcheze, simbata 1 mai, momentul istoric al extinderii Uniunii Europene catre Europa Centrala. „Cei 15“ au devenit „cei 25“ si vor fi curind „cei 27“, incluzind si România si Bulgaria.

Opt state foste comuniste, intre care trei foste republici sovietice (tarile Baltice), au fost primite acum in institutia de tip federativ construita de-a lungul citorva decenii, in ritm din ce in ce mai rapid in ultimii ani, in Vestul Vechiului Continent. „Reunificarea“ celor doua jumatati ale Europei a devenit posibila dupa ce regimurile comuniste s-au prabusit, invizibila „Cortina de fier“ si foarte concretul Zid al Berlinului au fost inlaturate – pe scurt, „razboiul rece“ a luat sfirsit. A fost apoi nevoie de un deceniu si aproape jumatate de „tranzitie“, de reforme accelerate, de conversii ale unor societati intregi catre modelul politic si economic liberal pe care, dupa cel de-al doilea razboi mondial, comunismul l-a suprimat brutal in Europa Centrala si Est.

Handicapul de recuperat n-a fost doar acela dintre dictatura si falimentara economie centralizata, pe de o parte, capitalismul experimentat cindva, pe de alta. Democratiile occidentale au progresat enorm in epoca postbelica, traversind citeva etape de boom economic si evoluind catre un tip de societate sofisticat, hiper-reglementat, supus mereu si mereu unor reglaje care sa-i amelioreze functionarea, crescind nivelul de prosperitate, protejind drepturile omului si ale minoritatilor de toate felurile, oferind asistenta sociala pentru „categoriile defavorizate“. Reconstruite, „noile democratii“ din Europa Centrala n-au avut cum sa ajunga atit de repede la acest nivel, insa s-au grabit sa-i asimileze principiile, valorile fundamentale, legislatia. „Integrarea“ propriu-zisa de-aici incolo va avea lo