Prima zi in Polonia. Vizita la redactia ziarului Rzeczpospolita. Sintem intimpinati de o tinara in holul cladirii. Urcam cu liftul la etaj. Sala de protocol. Primire calda, prieteneasca, usor protocolara, mai multi responsabili de departamente care ne stau la dispozitie. Majoritatea tineri. Pe mese, sticle cu apa minerala, saleuri, fursecuri, pahare cu vin, vase cu ceai si cafea. Dar nu se fumeaza (si grupul nostru numara multi fumatori!). Prezentari reciproce (cine sintem noi, cine sint gazdele noastre), explicatii, scurta istorie a ziarului, profil, adresabilitate. Intrebari (venite din partea noastra) si raspunsuri, unele detaliate.
(Notez ceea ce ne traduce Luiza Savescu, conducatoarea grupului nostru, pe niste fise care poarta antetul „Sofitel Victoria Warsaw“, luate la repezeala din camera inainte de plecarea spre redactie. Sint inca buimacit de aceasta rapida schimbare de peisaj. Am plecat din Bucuresti cu avionul, pe o vreme rece, inchisa. La Varsovia, soare. Strabatem o parte din oras in microbuz. Am mai fost in Varsovia in urma cu patru ani, dar parca nu mai recunosc nimic. In sfirsit, un reper, cladirea in care s-a tinut atunci tirgul international de carte, foarte asemanatoare cu Casa Scinteii.
Cazare la un mare hotel din centrul orasului. Camere cu cartele magnetice, si inerenta zapaceala de la intrare. Geamuri blocate – pentru a preintimpina gesturile necugetate ale jucatorilor de la casino, imi explica Mircea Cartarescu, care a mai vazut asa ceva intr-un alt mare oras din Europa. Mobilier impecabil, supercuratenie, seif pentru valorile personale, minifrigiderul aglomerat de sticle cu bauturi de toate soiurile, televizor cu coduri de acces si la unele canale mai deocheate, papuci de casa de unica folosinta, uscator de par fixat in peretele baii, peste tot lampi, intrerupatoare, oglinzi, veioze etc. Dar sa nu exagerez cu aprec
