Stimate domnule Lucian Raicu,
De unde vine (şi sorb o gură bună de cafea) farmecul cărţii lui Sorin Titel? Fiindcă, iată, am terminat-o, citindu-i ultimele sute de pagini dintr-o suflare lacomă. De la "Grădina", nu m-am mai putut opri! Există, în primul rând, o melodie, un murmur continuu al cuvintelor care au ceva blând, uşor stângaci, voit stângaci, în aşezarea lor. Fraza cântă. Un fel de tristeţe acceptată, luminoasă, o lacrimă atârnând grea de litera fericită a clipei. "Ce aer curat, spunea unchiul Rubin, a spălat Dumnezeu lumea." Această "lume spălată", strălucitoare, nesfârşit de frumoasă-n perisabilitatea ei infinitezimală, regretul ascuns într-un fel de voioşie a regionalismelor atât de artist strunite, o senzualitate difuză ţesută fin în text ca-n goblenuri, un "amestec" aţâţător de mici întâmplări cu tâlcul şters de vreme, îngroşat sau subţiat de-amintire. Cum să nu-mi pâlpâie sufletul ca-n lampa unui fitil necurăţat de scrumul ce-l topeşte-ncet când copii: "De pe perete te privea fie un Christ îngândurat, fie o odaliscă somnoroasă sau o ducesă cu obrajii roşii şi cu o înaltă coafură rococo"?
Desideriu care transcrise "cu cerneală vişinie într-un caiet îmbrăcat în mătase neagră versuri". "Casa asemeni unei fiinţe (s.n.) inconştiente şi oarbe..." Mărirea şi decăderea "mătuşei Valeria, a unchiului Rubin şi-a spaţiului" lor! Amănuntul formidabil, cehovian, al strângerii cioburilor pozei sparte de ofiţerul beat în chipiu! O, ce strună lungă a vibrat în mine la această simplă, sfâşietoare, graţios-grotescă întâmplare capitală! "Supa fierbinte linişteşte..." Da, linişteşte ceva imposibil de descris, poate trecerea, trecerea, trecerea trăsuricii timpului nostru. Cum îl înţeleg, acum, pe Sorin Titel! "Să-ţi încălzesc puţină supă, spuse înduioşat unchiul Rubin". Ce-am putea face altceva? Dar Desideriu "...descoperi, în
