Recitesc anumite cărţi, fără program, dar în cam acelaşi moment al anului. Pe Bulgakov în mijlocul verii şi neapărat într-o seară toridă. Pe Thomas Mann, mai spre toamnă şi, nu ştiu de ce, neapărat duminica dimineaţă. De Cehov mă apropii iarna, după prima ninsoare. Spre sfîrşitul primăverii trag din bibliotecă un Mateiu Caragiale ponosit, ediţia din BPT, preţ 5 lei şi mai întîi o răsfoiesc. Cîteva versuri din Pajere, un fragment, la nimereală din Remember, apoi sar la Soborul ţaţelor. Numai după aceea dau paginile ca să ajung la începutul Crailor de Curtea Veche.

Sunt ani cînd mă opresc din citit după doar cîteva pagini. Trec la alţi autori de primăvară. De data asta, l-am recitit pe de-a-ntregul, noaptea, mai întrerupîndu-mă pentru cîte o vizită pe la Ion Barbu, la traducearea lui Taşcu Gheorghiu din Ghepardul, apoi la cartea de debut a lui Mircea Nedelciu.

Termin de citit, noaptea trecută şi Sub pecetea tainei, atît cît e. înainte de a adormi, mă întreb, a numai ştiu cîta oară, cum ar fi continuat această istorisire. Mă visez apoi scriind împreună cu Mateiu Caragiale primele rînduri, eu rugîn-

du-l să se grăbească, şi bătînd repede la maşină ceea ce mi se părea că ar putea fi continuarea, ca şi cum am fi comunicat telepatic. Curge textul, cît curge şi cînd în sfîrşit Mateiu se hotărăşte să scrie el însuşi, aşezat la un computer, îmi spune că el nu e învăţat să lucreze la PC î vrea un Mac. Din visul meu lipsea Mac-ul. Mă ia o disperare de coşmar. în secvenţa următoare apare cocker-ul lui Crohmălniceanu, Ronţ, adulmecînd pe Covaci, apoi Croh însuşi, sfătuindu-mă să nu pun la inimă Hachiţele lui Mateiu.

Cu tonul pe care îl avea la întîlnirile noastre de la Junimea, cenaclul de la Facultatea de Rom�nă, Croh mă anunţă că el a citit cartea. N-are nici o continuare, adaugă. Pornim apoi, traşi amîndoi de cîinele