În colecţia "Biblioteca Ortodoxă" a editurii clujene Eikon a apărut anul trecut o antologie de Fabian Anton, Ortodoxia/Mihai Eminescu. Cuvântul înainte, Eminescu şi teologia, este semnat de Î.P.S. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului. "Lucrările din această colecţie se doresc a fi un îndemn pentru cititori de a cunoaşte şi aprofunda trecutul şi prezentul Bisericii noastre, rolul ei în spiritualitatea poporului...", aşadar Eminescu, "creştin autentic", primenit cu un larg interes pentru 'ştiinţa teologică', este repede şi cuminte înregimentat într-o tradiţie bisericească pe care a frecventat-o cu măsură.
Antologia se prezintă ca o evidenţă străină tonului dubitativ cu toate că, judecată autonom, în afara oricărui periplu bibliografic, nu lămureşte câteva probleme de fond. Spre exemplu: ce înţelege Mitropolitul Banatului prin "creştin autentic", aşa cum îl califică pe Eminescu, şi care sunt argumentele în virtutea cărora poetul este văzut ca un tip exemplar în plan religiosî Sau, dacă în publicistică se pot găsi unele argumente pertinente, în ce măsură i se poate cere literaturii acelaşi lucru, altfel spus, cu ce tip de lectură te adresezi spaţiului ficţional într-un asemenea demersî Cuvântul înainte oferă câteva lămuriri, dar şi acestea discutabile.
În încercarea de a-l apropia pe Eminescu de teologie, Î.P.S.Nicolae Corneanu îi citeşte textele ca pe nişte palimpseste, aşa că pasajele care convin devin extrem de lizibile, pe când celelalte cad în penumbră sau chiar se opacizează. Nu poţi afirma că ai de-a face cu un teolog (Eminescu nu este numit în mod direct teolog, dar dacă Mitropolitul întâlneşte prea des cugetări sau comentarii teologice în articolele sale, concluzia nu poate fi alta) doar pentru că acesta s-a interesat de vechi cărţi religioase româneşti sau de tratate teologice occidentale. Tot aşa, nu-l poţi numi poet pe ce
