Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici şi Ioan Stanomir nu se află, după cum se ştie, la prima carte despre comunism scrisă la patru mâni. în căutarea comunismului pierdut (Paralela 45, 2002), volumul compozit eseistico-memorialistic, a surprins nu atât prin ineditul formulei, dar, mai ales, prin rezultatul unui demers aşteptat, practic, de toată lumea. Tinerii, a căror adolescenţă coincisese cu ultimii ani ai Epocii de aur, îşi aminteau, în scris, despre comunism, abordând eseistic teme, motive, cutume, personalităţi, literatură ş.a.

lume dispărută este continuarea ultimei secvenţe din volumul anterior, şi anume cea care recupera liber, memorialistic, non-ficţional dar în viziuni personale atmosfera acelei perioade. Cartea se prezintă, încă de la început, ca un bestiar eterogen de obiecte şi elemente specifice, definitorii pentru sistemul opresiv-totalitar. Un fel de cutie neagră a memoriei în care s-au strâns de-a valma lucruri care, pentru cei care n-au trăit comunismul, cu greu pot sta laolaltă într-o scriere cu pretenţia de reconstituire, fie ea şi una cât se poate de subiectivă. în realitate, o coerenţă uimitoare uneşte cele mai variate liste şi inventare, căci sistemul însuşi avea grijă ca nimic din ceea ce era omeneşte să nu scape perversului ochi vigilent al omniprezentei Securităţi î personajul principal în acest aliena(n)t buildungsroman. Patru autori, patru viziuni, stiluri şi perspective, acelaşi timp vitreg şi apăsător, acelaşi univers monitorizat, aceeaşi viaţă înseriată. Nimic nu iese din tipic. Alimentaţia umilitor de redusă şi de nehrănitoare, gama săracă de băuturi şi de dulciuri: eugenii, prăjituri, sucuri, gumă de mestecat; animalicele cozi, profesorii prostiţi şi ideologizaţi parcă în afara oricărei conştiinţe, obligatoriile uniforme dotate cu număr matricol, practica agricolă hei-rupistă, pionieratul ce r