* In schimb, va construi mai multe locuinte pentru inchiriere * Chiriile vor fi modice, de 150.000-200.000 lei/luna In momentul in care piata creditelor ipotecare se va dezvolta, iar oferta va fi diversificata prin aparitia mai multor constructori de locuinte, Agentia Nationala pentru Locuinte (ANL) va renunta la vanzarea de locuinte prin credite ipotecare, a declarat, ieri, cu prilejul Forumului imobiliar organizat de FinMedia, Sergiu Sechelariu, secretar de stat in Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului. "Probabil in 4-5 ani ANL va renunta la acordarea creditelor ipotecare, vom vinde si vom privatiza portofoliul nostru, executiile, garantiile etc. ANL a promovat creditul ipotecar pentru ca exista foarte putine societati care sa ofere acest produs. Vom ramane pe piata pentru a controla preturile si pentru a atrage cat mai multe firme", a explicat Sechelariu. El a precizat, totodata, ca preturile locuintelor construite prin ANL sunt de cel mult 300 de euro pe metru patrat, adica de doua ori mai mici decat cele practicate de anumite societati care vand unitati locative prin credit ipotecar. "Sunt foarte putine societati care vand locuinte prin credit ipotecar si de aceea preturile sunt destul de ridicate. Cu timpul, vor mai aparea si alte societati, iar ANL va renunta la aceasta modalitate", a mai spus Sergiu Sechelariu. Pe de alta parte, oficialul a declarat ca ANL se va implica mai mult in sectorul de inchirieri, mai ales ca acest segment este foarte putin dezvoltat in Romania. "In Romania segmentul inchirierilor de locuinte este de sub 2,5 la suta (din totalul fondului locativ - n.n.), in timp ce in Germania de exemplu acest segment depaseste 30- 35 la suta. De aceea avem in vedere construirea de locuinte in scopul exclusiv al inchirierii, cu chirii modice de 150-200.000 de lei pe luna", a mai precizat Sechelariu.