S-a născut la 16 iunie 1925 în comuna Cofa, la sud de orăşelul Hotin (Basarabia), dintr-un tată preot şi o mamă învăţătoare.
În 1936, devine elev al Liceului îAlecu Russoî din Chişinău, iar în 1943 debutează în revista şcolii, Mugurel, cu poezia Linişte.
Din cauza războiului, întreaga familie se refugiază în 1944 în Oltenia. A(natol) E(milian) Baconsky îşi continuă studiile la Liceul "Al. Lahovary" din Râmnicu Vâlcea, pe care îl absolvă în 1945. În acelaşi an se înscrie la Facultatea de Drept a Universităţii din Cluj.
Productiv şi adaptabil, publică în presa vremii poeme propagandistice, articole despre scriitori sovietici etc. Imediat după terminarea facultăţii, în 1950, devine secretar de redacţie la recent înfiinţatul lunar de cultură Almanahul literar din Cluj şi începe să colaboreze la oficiosul PCR, Scânteia. În acelaşi an debutează editorial cu volumul Poezii.
Devotamentul ostentativ faţă de cauza stalinistă nu-l scuteşte de critici pe tema "narcisismului", a "falsei combativităţi". Totuşi, cariera lui nu are de suferit. în 1954, când Almanahul literar devine revista Steaua, A. E. Baconsky este numit redactor-şef al noii publicaţii. Scriitorul descoperă plăcerea de a călători în străinătate, care îl va transforma treptat, de-a lungul anilor, într-un cosmopolit şi un adept al modernităţii. încă din 1956, la primul "Congres al scriitorilor din R.P.R." ţine un discurs, precaut din punctul de vedere al unui cititor de azi, dar şocant în epocă, despre necesitatea de a nu se mai pretinde poeziei să fie proză versificată.
În 1959 se mută la Bucureşti. Aici, până la sfârşitul vieţii, va trăi numai din scris, fără să mai deţină vreo funcţie. Ca şi la Cluj, la Bucureşti cucereşte lumea literară şi mondenă, colaborează la cele mai importante publicaţii (Gazeta literară, Secolul 20 ş.a.), îi susţine pe