- Editorial - nr. 88 / 6 Mai, 2004 Marile cotituri ale istoriei si civilizatiei n-au aparut peste noapte si nici in dar de undeva. Ele au fost urmare a unui drum lung de acumulari, de fapte si intamplari, uneori aparent banale, care, fiecare in parte s-a constituit in cate o caramida la temelia edificiului ce avea sa se inalte. Este de netagaduit faptul ca Europei occidentale i-a fost teribil de frica de comunismul anilor '50, aflat la inceput de drum, dar in plina ascensiune. Teama de acest amenintator gropar care s-a manifestat in forta ca un adevarat buldog a fost atat de mare incat tari situate traditional pe pozitii opuse, in conflicte iremediabile chiar, cum era cazul Frantei, Germaniei si Italiei, dar si al altora au inceput sa-si dea mana si sa stranga randurile, elaborand o strategie comuna de supravietuire in fata pericolului rosu. In acea vreme si din motivele aratate, multe s-au schimbat in insasi esenta capitalismului, care, trebuie sa acceptam cu totii, nu era deloc o usa de biserica. Nu stim daca in acel inceput de Razboi rece, fostul ministru de externe al Frantei, Robert Schuman, posibil un francez de origine germana, parintele ideii si primelor forme de asociere intre tari, a gandit peste etape, la ceva mai mult, dar iata ca, odata lansata, ideea a prins viata, din aproape in aproape, astfel incat asocierea europenilor s-a extins din zona lor traditionala spre Est, cuprinzand astazi si cea mai mare parte a teritoriului aflat o jumatate de veac sub faldurile rosii ale comunismului, zona ce parea iremediabil pierduta. La inceput au fost doar sase (Franta, Germania, Italia, Olanda, Belgia, Luxemburg). Apoi, in 1973, numarul lor a crescut la noua (Anglia, Irlanda, Danemarca), dupa care au urmat Spania, Portugalia, Grecia, Austria, Suedia si Finlanda. Extinderea Europei cu alte zece state, preponderent din lumea fosta comunista (Polonia, Cehia, Un