Poezia pe care o propunem astazi a aparut pentru prima data in volum in 1916, la Editura C. Sfetea, Bucuresti, ?Pretul 1 leu?, si era dedicata ?Factorilor raspunzatori?. In micul cuvint introductiv, la 15 februarie 1916, Octavian Goga scria: ?Acum insa cind atmosfera de molesala a inactiunii se lasa tot mai grea peste capetele noastre, cind dintr-o datorie de singe se face o socoteala rece de cistig ieften, acum mi se pare un act de pietate sa ne ingropam mortii in vazul tuturora?. (P. R.)
Octavian Goga (1881-1938)
Fara tara
Eu sint un om fara de tara,
Un strop de foc purtat de vint,
Un rob razlet scapat din fiara,
Cel mai sarac de pe pamint.
Eu sint un mag de legea noua,
Un biet nebun, orbit de-o stea,
Ce-am ratacit sa v-aduc voua
Povestile din tara mea.
Eu sint o lacrima tirzie
Din plinsul unei mii de ani,
Sint visul care reinvie
La vetrele celor orfani.
Sint o mustrare calatoare
De pe tarimuri fara glas,
Si dintr-o lume care moare
Sint strigatul ce-a mai ramas.
Eu sint oftatul care plinge
Acolo-n satul meu din deal,
Sint tipatul muiat in singe
Al vaduvelor din Ardeal.
Sint solul dragostei si-al urii,
Un visator de biruinti.
Ce port blesteme-n cerul gurii,
Drept mostenire din parinti.
Eu m-am desprins dintre morminte,
Din cripte umede si reci,
De unde-aducerile-aminte
Tin straje unui gind de veci.
Si cu fiorul care poarta
Pe cei increzatori in frati,
V-am plins la fiecare poarta
Durerea mortilor uitati.
Azi simt cum noaptea se coboara
Pe dimineata mea de ieri,
Cum cintul meu se infasoara
In giulgiul vesnicei taceri...
Si printre voi imi duc povara
Stropit de ris si de noroi,
Caci vai de cine-si pierde tara
Ca sa s
