M-am jucat cu metaforele, dar si cu adevarul amar, cand am spus ca la trasura devenirii din structura careia ii apartin sunt inhamati doi cai - instructia (numita si/sau pregatire pentru lupta) si educatia (identificata inca cu pregatirea politica si, deci, inutilitate care nu numai ca nu trage la atelaj, dar mai si franeaza devenirea cu/fara epoleti). Desi se constata din ce in ce mai mult ca lipsa (ma rog, carentele) educatiei face grave deservicii pe termen mediu si lung, se perpetueaza, sub vesta anti-glont numita austeritate financiara, soarta de cenusareasa, incheietor de pluton sau de recycle bin a acestui domeniu. Microstructurile educativ-culturale (acolo unde manageri cu bun-simt si inzestrare morala le-au inteles indispensabilitatea), fie au fost diminuate, fie inglobate, fie “cumulate” sau direct desfiintate. Unde au supravietuit, au devenit un fel de locuri de ispasire a unor pedepse, adica destinatii pentru cei ce se dovedesc inutili, putin bogati la minte, incurca-lume, adica apt-combatanti spre a fi lasati in pace si in afara statelor de organizare, dar mentinuti totusi din motive de pile. Cu alte cuvinte, domeniul educativ este receptat ca inutil de mai marii structurilor cu epoleti sau demilitarizate, dar este vazut si ca un posibil el dorado pentru progenituri (fii, nepoti, sotii, cumetri etc.) care trebuie sa ia solde/lefuri frumusele pentru chiul cu acte-n regula. Aceste sincope educationale de mentalitate au cariat sistemul formativ, contribuind la crearea de rateuri umane, debusolate, instrainate, inculte, nemotivate, dedate pasivitatii, imobilismului, suficientei, influentabili, vulnerabili, usor de manipulat si de compromis. Daca asta s-a vrut si inca se vrea, atunci cei in cauza (si efect) merita tot onorul si felicitari pentru rapiditatea si eficienta reusitei. M-am jucat cu metaforele, dar si cu adevarul amar, cand am spus ca la trasura de