Dacă ne plîngem că nu avem politicieni de anvergură, trebuie să ne punem întrebarea cum i-am putea forma. Cum ar trebui să arate o ENA autohtonă? O întrebare asemănătoare s-a impus cu o anumită urgenţă şi în ţări mai pricopsite. În Germania, de pildă, Fundaţia Hertie a lansat proiectul unei School of Governance care să producă o specie nouă de "manageri" politici. "Nouă", adică adaptată lumii de azi, cu totul diferită de aceea în care trebuiau să funcţioneze politicienii de tip clasic. Proiectul german - gîndit, în liniile lui mari, de Kurt Biedenkopf - asumă o provocare întrucîtva paradoxală: el vrea să reformuleze în aşa fel principiile oricărei acţiuni executive, încît instituţia executivă ca atare să fie atenuată, relativizată, "de-construită". Avem de a face, aşadar, cu o şcoală de "dezvăţare" şi nu cu una, tradiţională, în care accentul cade pe învăţătură. Întreaga filosofie a proiectului tinde spre o recalibrare a raportului dintre instituţiile statului, pe de o parte, şi societatea civilă, pe de alta, pornind de la premisa că structurile deschise sînt mai funcţionale decît cele închise şi că abuzul centralismului şi al spiritului ierarhic sînt sechele grave ale unei societăţi sănătoase. Se pledează pentru o structură "organică", pentru o "ordine" fără prea multă "organizare", ceea ce, totuşi, nu e uşor de imaginat. E mult mai greu să administrezi un sistem deschis decît unul închis şi e foarte greu să gîndeşti o strategie didactică "dezvăţătoare", un discurs sistematic împotriva ideii de sistem. Există destui "specialişti" ai acestui tip de discurs? Există destui profesori neconvenţionali, potriviţi, prin pregătire şi structură, să susţină un program atît de puţin convenţional cum este cel propus de Kurt Biedenkopf? Proiectul propune, în fond, o reformă de profunzime a structurilor de putere. Or, o putere care nu se exercită ierarhic, care se fereşte