Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Baltati in fruntea comunei se afla primul gospodar

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 7 mai 2004 ·

Mihai Hlihor a candidat si a castigat functia de primar in anul 2000 pentru a face ceva pentru comuna si pentru oameni. Acesta este patronul societatii comerciale Agricola SA, ce detine 365 de hectare de pamant in arenda, tractoare, semanatori, prasitori si toate cele necesare pentru a lucra pamantul, o moara de grau si una de porumb. Societatea este licentiata in productia de material saditor pomicol si floricol. Se poate spune astfel ca Mihai Hlihor nu a venit la Primarie pentru salariu. In timp ce in alte localitati primarii au bagat mana adanc in banii publici, la Baltati primarul a reusit investitii de 47,5 miliarde lei, dar meritul cel mai mare este ca din bugetul local a cheltuit doar 300 milioane de lei, restul fiind finantare prin programul SAPARD. Din acesti bani a asfaltat drumul de la Baltati la Podisu (8 kilometri), apoi a pietruit drumul intre Razboieni si Podisu. Din conducta de la Timisesti a racordat satul Valea Oilor la reteaua de apa potabila, urmand ca acum sa se ocupe de racordarea comunei la reteaua de gaze naturale. "A fost greu, dar a fost un pariu cu mine insumi. Ma bucur ca am reusit aceste lucruri, atat de necesare unui trai decent intr-o comuna. Si noi, ca si orasenii, trebuie sa ne bucuram de gaze, apa potabila, drumuri asfaltate. Noi, taranii, nu suntem cu nimic inferiori semenilor nostri de la orase. Voi lupta in continuare pentru a aduce comuna Baltati acolo unde trebuie sa-i fie locul. Voi obtine noi fonduri nerambursabile prin programe cu finantare europeana", a declarat primarul comunei Baltati.

Petru PREDA

Mihai Hlihor a candidat si a castigat functia de primar in anul 2000 pentru a face ceva pentru comuna si pentru oameni. Acesta este patronul societatii comerciale Agricola SA, ce detine 365 de hectare de pamant in arenda, tractoare, semanatori, prasitori si toate cele necesare pentru a lucra pamantul, o moara d

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriela Firea: „Mă așteptam să pierd, dar nu la o diferență atât de mare”

HotNews acum 53 minute
Gabriela Firea transmite că nu are nimic de reproșat altcuiva, decât ei, pentru pierderea alegerilor pentru Primăria București, dar se aștepta să piardă din cauza numărului mare de candidați de centru-stânga și a „campaniei dure, intense, fără prece

Consilier local, mort la scurt timp după alegeri. „S-a plâns colegilor că-l doare capul, dar nu și-a permis o pauză în timpul campaniei”

Ziare.com acum o ora
Un consilier local din Călan, județul Hunedoara a murit în urma unui atac de cord a doua zi după alegeri. Mircea Tat, în vârstă de 40 de ani era consilier local al PSD în orașul Călan, din Hunedoara, potrivit adevarul.ro. Apropiații său sunt de păre

România continuă să ofere sprijin umanitar Ucrainei, în colaborare cu partenerii europeni

Mediafax acum 54 minute
Decizia a fost luată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, convocat de prim-ministrul Marcel Ciolacu, la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, având în vedere necesitatea menţinerii unui răspuns adecvat în ceea ce prive

Rata anuală a inflației a coborât la 5,12%, în mai 2024

Ziua Constanta acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Insti

Patronii depozitului GPL, care a explodat la Crevedia, au fost trimiși în judecată. Ce acuzații le aduc procurorii

Ziare.com acum 3 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL, au fost trimiși în judecată miercuri de Parchetul General, fiind acuzați de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru și nerespectarea siguranței la locul de muncă, anunță G4M

ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate de 1.374.478 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de un funcţionar public cu statut special la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad /Medic, în incompatibilitate

News.ro acum 2 ore
Agenţia Naţională de Integritate a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a 4 persoane. În cazul lui Popovici Cosmin Ovidiu Florian, funcţionar public cu statut special în cadru

Județele care intră sub cod galben de furtună și caniculă. Cum e vremea la București

Ziare.com acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a avertizat că miercuri, 12 iunie, 21 de județe au avertizare de cod galben pentru instabilitate atmosferică. Sudul țării rămâne în caniculă, cu atentionare de cod galben pentru disconfort termic. Codul

Cătălin Drulă cere demiterea imediată a lui Toni Greblă din fruntea AEP: „Frauda electorală nu trebuie tolerată”

HotNews acum o ora
Președintele demisionar al USR, Cătălin Drulă, îl acuză pe președintele Autorității Electorale Permanent, Toni Greblă” că a acționat ca „o marionetă PSD-PNL” și, sub conducerea sa, s-au desfășurat „cele mai mari fraude din istoria recentă”, motiv pe

INS: Investiţiile nete realizate în economia naţională, în trimestrul I 2024, au crescut cu 6,7%, la 34,647 miliarde lei, faţă de trimestrul I 2023

News.ro acum 2 ore
În trimestrul I 2024, investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 34,647 miliarde lei, în creştere cu 6,7%, comparativ cu trimestrul I 2023, anunţă miercuri Institutul Naţional de Statistică (INS). ”În trimestrul I 2024 investiţiile

Cod galben de instabilitate atmosferică în Banat

Press Alert acum o ora
România e împărțită între vijelii și caniculă. Meteorologii au emis, miercuri, două alerte Cod galben, una de ploi și furtuni, alta de caniculă și disconfort termic ridicat. Începând de miercuri, ora 14.00, până joi, ora 6.00, în Oltenia, sudul și e

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
vin.

19°/25°
sâm.

18°/27°
Iasi
acum

23°
mie.

16°/23°
joi

18°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

13°/25°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

14°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

24°
mie.

16°/24°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

14°/29°