- un western clasic - Dacă există o vulgată a bunului intelectual, atunci e musai ca aceasta să cuprindă noţiunea de "nuanţă". Dar ce e "nuanţa"? Cum dăm de ea? Şi unde? De pildă, "dilema" este o nuanţă. De fapt, "dilema" însăşi nu este decît o extensie a cartezianului "Je pense, donc je suis" - de bine ce aceasta era prelungirea logică a (nu mai puţin cartezianului) "Dubito, ergo cogito"... Pasul următor ar fi: "Je nuance, donc je pense" (în româneşte nu rimează), şi astfel ne întoarcem de unde-am plecat, ca-ntr-un cerc vicios. (Definiţia cercului vicios: luaţi un cerc, mîngîiaţi-l, el va deveni vicios. Înlocuiţi "mîngîiaţi-l" cu "nuanţaţi-l" şi vom avea cazul nostru.) Am văzut, aşadar, ce este nuanţa. Dar cum e ea? Ea este - nu poate fi decît - intelectuală. Cine nuanţează demonstrează. Ce demonstrează? Că gîndeşte. Gîndeşte bine? Eh, aici se cer făcute cîteva nuanţări. Gîndirea bună e o chestiune de context. De "nuanţă": a gîndi nuanţat echivalează cu "a gîndi bine". Să luăm situaţia celor care susţin că a fi de partea lui Bush, în conflictul irakian, este o probă de "maniheism" (deci de lipsă de nuanţă). Potrivit acestei păreri, conflictul nu ar avea doi protagonişti (SUA & terorismul, Vestul & Estul, Noi & Ei), ci mai mulţi: pacifiştii, anarhiştii, antiglobaliştii, oameni cumsecade, şi ei... Prin prisma acestei opinii, intelectualul (pardon: Intelectualul) ar trebui să refuze, din principiu, logica binară a repartiţiei rolurilor - pe înţelesul americanilor, situaţia de western. Într-un western, la sfîrşit, ţi se dau - faţă-n faţă - doi oameni cu pistoale la brîu; unul din ei (tradiţional, ăla bun) trage primul şi celălalt (tot tradiţional, ăla rău) moare. Ce spun intelectualii "nuanţaţi"? Că, înainte de-a apăsa pe trăgaci, the Good guy ar trebui să se oprească, să se gîndească şi-apoi să-l întrebe pe the Bad guy: Bă, tu chiar vrei să mă-mpuşti?! Dar nu a