Bucureştiul văzut de pe bicicletă arată altfel. Gropilor mari pe care le simţi din maşină li se adaugă altele mai mici pe care le simţi chiar dacă ai amortizoare la bicicletă. Gazele de eşapament miros mai tare. Trecerile de pe trotuar pe carosabil sînt dificile chiar prin locurile unde s-au făcut teşituri speciale pentru cărucioarele de handicapaţi. Deşi mai joase decît restul bordurii, acestea sînt încă prea înalte, pe ideea că "merge şi aşa". Dacă priveşti din şaua bicicletei, cîinii omorîţi de Băsescu parcă au înviat şi sînt chiar foarte sprinteni. Trebuie să ai nervii tari să nu mişti ghidonul cînd e cîte unul care sare de pe trotuarul din dreapta, tocmai cînd prin stînga îţi trece razant o maşină. Sau atunci cînd auzi din spate apropiindu-se un autobuz, iar din faţă vezi "venind" o groapă sau grătarul denivelat al unui canal de scurgere. Încercările de a merge pe trotuar sînt şi mai periculoase (chiar dacă mai degrabă pentru alţii, decît pentru tine). Vei constata cu această ocazie că există o mulţime de oameni care nu aud şi că direcţia de mers a pietonilor

e mai imprevizibilă decît a automobilelor. Vei mai observa şi că sînt mult mai mulţi bătrîni decît ţi-ai imaginat vreodată. Şoferi nesimţiţi sau neatenţi sînt şi ei cu duiumul, nimic nu e nou în asta, dar există şi destui de-a dreptul terorizaţi la vederea unui biciclist, pe care-l claxonează în neştire, ca nu cumva să facă vreo mişcare greşită, să-l calce şi să facă puşcărie. Banda specială dintre Calea Victoriei şi Operă e impracticabilă. Pentru că nu e bine delimitată, pe ea circulă pietoni, acolo unde nu e blocată pur şi simplu de automobile parcate. Nici bicicliştii profesionişti de la firmele de curierat rapid nu mai circulă pe ea. Apropo, pe aceştia i-am văzut tot mai des purtînd măşti de gaze. De asemenea, casca le e nelipsită. E periculos să fii altfel decît majoritatea. Fiindcă a merge