Mioarele melomane. Relatarea ce urmeaza se leaga de o intamplare oarecum ciudata, mai putin credibila. Cu 33 de ani in urma, in vara anului 1971, eram intr-o excursie cu cortul in Muntii Parang, in apropierea cabanei Ranca (jud. Gorj), avand parte de o vreme deosebit de placuta. In ziua cu intamplare...

Mioarele melomane

Relatarea ce urmeaza se leaga de o intamplare oarecum ciudata, mai putin credibila. Cu 33 de ani in urma, in vara anului 1971, eram intr-o excursie cu cortul in Muntii Parang, in apropierea cabanei Ranca (jud. Gorj), avand parte de o vreme deosebit de placuta. In ziua cu intamplarea, soarele a fost atat de stralucitor, incat aveam senzatia ca ma aflu pe alt taram. Prin forta imprejurarilor si impotriva principiului si obiceiului meu, aveam in custodie un radio portabil, pe care il tineam in brate, fara sa-i dau glas, deoarece pentru mine, natura, mai ales muntii, au muzica lor de taina, pe care suntem datori sa o respectam si sa nu o tulburam cu agresivitate de nici un fel. In acele clipe de reverie, eram singura pe o culme si reveneam la cabana, dupa ce mai devreme statusem de vorba cu un baci ce pastorea o turma de vreo 200 de oite, toate albe si curate. L-am intrebat de una, de alta, de tainele naturii, era un om mai de bun-simt, curat imbracat, vorbea calm si cu vorbe alese si tinea in mana un fluier. La cererea mea, a acceptat sa-mi ofere un recital inedit in varf de munte - manuia cu daruire fluierul. Au fost clipe de totala incantare - peisajul, cerul senin, soarele deosebit de stralucitor si mioarele ce pasteau linistite in jurul nostru. In cele din urma, ne-am despartit cu urari de bine reciproce, iar eu, cu pasi domoli si suflet iradiant am ocolit turma de mioare, sa nu le tulbur: stiam ca se sperie usor si fug imprastiate, ceea ce nu s-a intamplat. In schimb, din nu stiu ce imbold ciudat si staruitor, am dat glas rad