Teatrul „Maria Filotti“, Braila
Plaja de Peter Asmussen
Traducere: Carmen Vioreanu
Un spectacol de Radu Afrim.
Scenografia: Alina Herescu
Consultant miscare scenica:
Marius Manole
Liedul Sint deprimat: Ada Milea
Cu: Antoaneta Zaharia,
Mihaela Trofimov, Emilian Oprea,
Cornel Cimpoae, Marius Manole,
Liviu Pintileasa, Adrian Iacov,
Alexandru Marin.
Jerry, mingea si broscoiul
Spectacolele lui Radu Afrim sint legate ombilical printr-un imaginar poetic de o tulburatoare naivitate, cu tot ceea ce implica aceasta raportare ca tip de ludic indus. Lectura lor combinatorie sedimenteaza o stare intretinuta aproape programatic. Virsta biologica, in sensul imagisticii jocului persistent, din spectacolele lui Afrim e cea a copilariei prelungite, la care se revine ciclic. Acest topos e congener imaginarului propus de Afrim, apropiindu-l foarte mult de spatiul lui Fellini, cu acel tragism grotesc de lume ce pare ca moare putin in fiecare zi.
Personajele sint niste copii mari, uneori maturizati prin ceea ce le este dat sa traiasca, dar pastrind constant un anumit tip de infantilism, fie ca anomalie (retardarea personajului masculin din No mom’s land sau autismul Dorei din Nevrozele sexuale ale parintilor nostri), fie ca forma de salvare, de compensare – copila din De ce fierbe copilul in mamaliga. Debilitatea lor, evidenta intr-o forma sau alta (afectiva, psihica, transpusa intr-o frica organica sau intr-o perceptie distorsionata), vine dintr-o hipersensibilitate si, implicit, dintr-o traire paroxistica a propriilor neputinte. Personajele sint, intr-un fel, victime ale stagnarii in multiple forme ale dependentei: de prototipul matern transferat iubitei – ca in No mom’s…, de un spatiu ideal ce reprezinta de fapt timpul dezmortirii – Trei surori, de o intimplare,
