•Municipiul Iasi se transforma intr-o metropola cu 600 de mii de locuitori
Sefii Primariei spun ca este necesara convocarea Consiliului Local pentru o sedinta extraordinara peste cateva zile sau cel tarziu la sfarsitul saptamanii viitoare. "Trebuie aprobat neaparat protocolul de asociere intre municipiul Iasi si comunele limitrofe pentru infiintarea Asociatiei 'Zona Metropolitana'. Numai asa putem obtine fonduri de la Comunitatea Europeana pentru a realiza acest proiect mare", a declarat ieri secretarul Consiliului Local, Lacramioara Vernica. Mentionam ca municipalitatea ieseana este membru fondator al Asociatiei "Zona Metropolitana", alaturi de Consiliul Judetean si primarii ale unor comune limitrofe cum sunt Miroslava, Rediu, Ciurea, Aroneanu, Tomesti, Holboca, Barnova, Ciurea, Schitu Duca, Letcani, Popricani, Victoria si Bosia. Cu ajutorul programului GRASP, finantat de Agentia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internationala (USAID), au inceput demersurile pentru efectuarea unui studiu de fezabilitate, cu ajutorul caruia va fi trasata strategia de dezvoltare, economica si teritoriala a viitoarei zone metropolitane. In primul rand, este vizata dezvoltarea infrastructurii in aceasta zona, cum ar fi extinderea cailor de acces si a retelelor de distributie a utilitatilor (gaz metan, apa rece, energie electrica). Un proiect de dezvoltare a municipiului Iasi presupunea o reamenajare teritoriala, iar lipsa terenurilor disponibile a condus la ideea introducerii comunelor invecinate municipiului in arealul zonei metropolitane.
(C.M.)
•Municipiul Iasi se transforma intr-o metropola cu 600 de mii de locuitori
Sefii Primariei spun ca este necesara convocarea Consiliului Local pentru o sedinta extraordinara peste cateva zile sau cel tarziu la sfarsitul saptamanii viitoare. "Trebuie aprobat neaparat protocolul de asociere intre munic