Zoltan András e, de mai bine de 10 ani, solistul unei trupe foarte cunoscute, fara sa faca mai niciodata prima pagina a revistelor mondene. Refrene ale celor de la Sarmalele Reci au ramas celebre (Florin Dumitrescu e printre ultimele redute ale autorilor de texte din muzica autohtona) si la fel muzica de la tara te vrea prost sau Maniac. Zoltan András a-nceput prin a cinta jazz din pasiune (nu a facut nici Liceul de Arta, nici Conservatorul), iar timbrul special al vocii lui (pe care nu toate posturile de radio il agreeaza, totusi) se identifica aproape cu Sarmalele Reci. Destula lume stie, pe de alta parte, ca András e absolvent al unei facultati de filologie si traducator de engleza (e un foarte bun interpret de conferinta, de altfel). E un personaj Zoltan András, un om de o mare bogatie interioara si cu inepuizabile subiecte de conversatie, convergind toate catre unul si acelasi – muzica Sarmalelor Reci.

Am reusit s-avem o coeziune si-o coerenta

Multa vreme, inainte de 1992, ai cintat jazz, iar sa fii vocalul unei trupe n-a fost visul tau dintotdeauna. Cum s-a facut de-ai ajuns sa renunti la ce faceai inainte pentru utopicul proiect Sarmalele Reci?

Florin Dumitrescu, textierul nostru, care e si parintele spiritual al proiectului Sarmalele Reci, m-a batut la cap un an de zile, din 1992 pina-n 1993, toamna, de cite ori ne-ntilneam, cu „Hai sa facem grupul ala!“. Eu aveam treaba mea, grupul meu, mergeam la repetitii, cintam, ne duceam la festivaluri... Nu ma interesa. Dar, la un moment dat, n-am mai putut sta cu fundul in doua luntri si-am facut o alegere. Pina la urma am fost usor de convins o data ce proiectul a prins contur si radacini. Pina atunci, fusesera baloane de sapun, cind s-a concretizat, a fost usor sa ma implic.

Iar noi am realizat ceva exemplar: chiar daca in acesti 10 ani componenta Sarmalelor Reci s