La distanta de citiva zeci de kilometri si de aproape o luna de zile, la Iasi si la Chisinau se comemoreaza festivalier centenarul intrarii in vesnicie a lui Cehov. In scurta pauza dintre cele doua, deocamdata o privire asupra celui de pe malul drept al Prutului – e si aici ceva cehovian, dar poate ca nu tocmai chemarea Moscovei…
Strins cu usa de intirzierea banilor (interesant: anul electoral romanesc e crunt resimtit in peisajul cultural, inca o demonstratie de dispret a puterii fata de lumea spiritului), directorul Teatrului National „Vasile Alecsandri“, Ioan Holban, a reusit totusi sa propuna publicului iesean cinci zile de montari Cehov de Bucuresti, Sfintu Gheorghe si Tirgoviste, asezonate cu glas rusesc de Moscova si Chisinau si cu ceva infuzie bulgareasca de Silistra. Retrospectiv, senzatia evenimentului este de fapt rotund, implinit si cuminte (cu minte?), stralucirea asigurind-o insa doar spectacolele produse de Teatrele „Cehov“ din Chisinau si „Andrei Muresanu“ din Sfintu Gheorghe (asta e, Cristina Modreanu, n-o fi elegant sa spui adevarul, dar e mai important decit Platon – ghici cine a zis-o?!). Sa recunoastem: textele dramaturgice cehoviene sint teribil de frecventate si ingrozitor de „in acelasi chip“. Poate si din cauza presiunii conservatorilor, clamind un Cehov „cehovian“, desi doar in mentalitate par nascuti ceva mai de mult decit insusi scriitorul.
Se adauga senzatia mea ca regizorii nu au mai reusit sa citeasca, dincolo de dramaturgia lui Cehov, decit Ursul, Nunta si Cererea in casatorie, texte pe care le-au obosit cu destoinicie.
Gazdele s-au aruncat primele in foc, pe mina lui Ion Sapdaru, cu spectacolul Despre efectul daunator al nostalgiei. Din pacate, sintem tare departe de Hamlet, in acest pariu al unui teatru in teatru, pe care regizorul si-l motiveaza in linia unei replici din Pescarusul, inlocuind cuburil
