Sunt oricând binevenite antologiile din poeţii contemporani, mai ales dintre cei al cîror nume s-a impus în ultimele două-trei decenii. Este cazul recentului volum de poeme semnate Alexandru Muşina, "alese " pe sprânceană din cele scrise în intervalul 1975-2000. Practicant şi teoretician deopotrivă al literaturii optzeciste, Alexandru Muşina este unul dintre cei care au avut o poziţie relativ circumspectă faţă de noţiunea de postmodernism în anii în care aceasta a prins rădăcini la noi, preferându-i o formulă personală " "noul antropocentrism " .

Dacă în Antologia poeziei generaţiei "80, realizată de el însuşi, Al. Muşina selectase din tot ce scrisese până atunci două poeme, Budila-Expres " devenit unul dintre cele mai la îndemână instrumente în familiarizarea cu poezia optzecistă " şi Mironosiţa, cartea în discuţie reuneşte mai multe voulme: Strada Castelului 104 (ăn varianta necenzurată), Lucrurile pe care le-am văzut(1979-1984), Aleea Mimozei nr.3, Tomografia şi alte explorări, Tea şi Personae, urmate de o postfaţă semnată Al. Cistelecan, Pe unde mai merge Budila-Expres.

Deşi formula lirică aleasă de Al. Muşina conţine ingredientele poemului-standard optzecist definit de M. Cărtărescu ca fiind lung, narativ, aglutinant, (auto)ironic, imaginativ, ludic, autoreferenţial, metatextual, cu efecte retorice şi aluzii culturale savante, poezia lui în ansamblu are cel puţin un element care o individualizează: este vorba de o anumită doză de lirism infuzată perseverent, dar fără ostentaţie, în aproape toate poemele sale, disimulată în primele volume sub forma revelării unui miez ascuns al prozei vieţii comune, mai evidentă în poemele de după 1989. De altfel, dacă citim articolele programatice ale poetului, descoperim o cheie fidelă de pătrundere în textele sale: "poezia cotidianului " este o "poezie despre viaţa noastră obişnuită, dar totod