A scrie despre Alexandru Paleologu înseamnă a glosa neapărat pe tema conservatorismului, a unui conservatorism nobil, emanat de organicitatea unor structuri de cultură şi civilizaţie. Boier în sănge şi spirit, d-sa reprezintă un trecut impunător, suficient de vechi spre a avea o fundamentare istorică şi suficient de deschis spre a dobăndi " probă de inteligenţă - o perspectivă liberală (pe care o avea într-o anume măsură şi partidul nostru conservator de pănă la primul război mondial). Un trecut ce e în măsură a asigura temeinicia construcţiei, chiar dacă apare invocat, nu fără cochetărie, momentul medieval: "Sînt oameni care trăiesc astăzi în stilul secolului al XVIII-lea, alţii în cel al secolului al XIX-lea. Eu am preferinţe pentru secolele al XI-lea şi al XII-lea, pentru momentul culminant al Evului Mediu. Mi se pare că atunci a fost cea mai liberală societate şi cea mai eficientă în ce priveşte concepţiile civilizatoare durabile: se construia pentru milenii". Fireşte, eseistul nu este ispitit de futurologie. Nu crede că viitorul ar putea fi prevăzut, el neavănd "formă", iar prezentul însuşi n-ar fi decăt "ultimul stadiu al trecutului".

enomenele tehnologice, de la maşina cu aburi şi calea ferată pănă la telefon şi avion, socotite frecvent drept "mari performanţe", n-ar constitui decăt "un progres mărunt", întrucăt fiinţa umană nu progresează, schimbăndu-se doar exterior, în ritmul modei. Viaţa impune prin constanţa şi invariabilitatea ei de factură esenţială: "Noi exagerăm foarte mult factorul economic care are, fără îndoială, o importanţă reală. Dar, deşi este foarte important, rămăne totuşi un factor de măna a doua. Factorul uman este de măna întăi şi este constant. De căte ori ai ocazia să citeşti testimonii umane, memorii, cronici sau poveşti din diferite epoci, ai revelaţia faptului că omul este mereu acelaşi. Nu se schimbă d