Miercuri, 12 mai, se dî startul celei de-a 57-a ediţii a Festivalului de la Cannes. Parcurgănd (navigând!) în viteză (prin) "sumarul ediţiei ", am avut un "feeling ", pe care următoarele 11 zile ăl vor confima sau infirma, la faţa locului: acela că vom avea o ediţie foarte bună (spre deosebire de ultimii ani, nu prea entuziasmanţi). Un semn bun e acela că 12 dintre cineaştii competiţiei se află pentru prima dată în această postură; selecţionerii au ales, de astă dată, mai mult filme decăt nume, renunţând la "politica abonaţilor " (conform căreia orice film ar face maestrul X, de pildă Manoel de Oliveira, dacă e un fidel al Cannes-ului, şi viceversa, atunci va fi neapărat în competiţie). Ca să cităm din Preşedintele Festivalului, Gilles Jacob, a fost vorba de pariul de "a nu ţine seama decăt de arta filmului şi de primatul talentului ". Noii veniţi sănt din Argentina, Coreea, Italia, Thailanda, Germania (un regizor de 28 de ani), şi "voiajul geografic " va fi dublat de unul estetic (organizatorii promiţând, la conferinţa de presă de la Paris, filme cu un "parti pris stilistic foarte puternic "). Regizorilor relativ necunoscuţi li se adaugă şi căteva nume de rezonanţă: fraţii Coen, Wong Kar-Wai, Michael Moore, Walter Salles şi, mai ales, Emir Kusturica, cu un film cu titlu frumos, în curajoasa lui banalitate: "Life is Miracle "... Un semn bun e şi acela că numărul filmelor franceze din competiţie a scăzut, faţă de alţi ani, la cifra rezonabilă de trei.Tematic şi stilistic, promit gazdele, competiţia va avea un singur punct comun: diversitatea!
Un alt semn bun ar fi şi acela că selecţionerii nu au cedat la ceea ce chiar ei numeau "tentaţia inflaţiei ", şi filmele din competiţie vor fi doar 18 (au fost şi ani cu 23), deşi oferta a fost mai generoasă ca oricând. Cel puţin numeric.
Conform statisticilor, între 2003 şi 2004 s-a produs o cre
