Literatură - nonliteratură - antiliteratură - literatură. Acesta este traseul obligatoriu pe care trebuie să-l parcurgă cititorul pentru a ănţelege ce a vrut să comunice Cezar Paul-Bădescu prin cartea sa Tinereţile lui Daniel Abagiu. "Ştiu că ştiţi că eu ştiu că aceasta nu este literatură" pare a spune ăn permanenţă autorul, trăgănd savant din pipă, printre răndurile unei cărţi ăn care faptele sănt jalnice (nici măcar umilinţele şi situaţiile penibile pe care le suportă personajul nu sănt ămplinite), iar "construcţia" şi stilul seamănă ăn multe privinţe cu cele ale obsedantelor compuneri din primii ani de şcoală. Singur, clipitul complice din ochi al autorului transformă acest text deloc literar ăn literatură.

Tinereţile lui Daniel Abagiu este versiunea ănceputului de mileniu III a Amintirilor din copilărie. Este posibil, ba chiar probabil, ca faptele lipsite de glorie şi ăn multe momente mai mult decăt penibile ale personajului să aparţină autorului (toate celelalte personaje ale cărţii, ba chiar şi soţia autorului apar ăn volum cu numele lor reale), dar acesta chiar este un detaliu lipsit de orice importanţă. Pentru că, oricăt ar părea de ciudat, miza ficţională a cărţii lui Cezar Paul-Bădescu nu trebuie căutată la nivelul faptelor (fireşte, or fi existănd şi acolo elemente de ficţiune, dar cu totul lipsite de importanţă ăn economia cărţii), ci la cel al construcţiei şi al stilului. Mai precis, al anticonstrucţiei şi al antistilului. Naivitatea spovedaniei, lipsa de analiză, focalizarea pe elemente derizorii ale existenţei, mărturisirea inocentă a angoaselor şi complexelor care au marcat copilăria personajului, infantilismul frazei sănt fake-uri ale autorului. Ele nu aparţin scriitorului Cezar Paul-Bădescu decăt ăn măsura ăn care acesta ăşi denaturează conştient propriul mod de a găndi pentru a mima alteritatea (ăn cazul de faţă propria sa găndire