Aici pe gratis, bere în valuri, floricele de porumb, trupe folk-rock, cârduri de manelişti, tombole şi pocnitoare, autobuze care te duc şi te aduc, fără bilet, la şi de la piaţa/parcul/poiana/stadionul unde o naţie ambetată de amor pentru conducătorii săi sărbătoreşte Întâiul de Mai. Flancaţi de mari specialişti în diversiune, pesedeii testează mai
întâi pe loturi mici modele pe care le vor implementa pe scară largă.
Experimentul Sachelarie a fost extins, la 1 mai 2004, la nivelul întregii ţări. Bacăul, care ieri l-a dat pe Bacovia, astăzi dă un model de milogeală umană şi paralizie civică perfect adaptate unei Românii
bizonizate. PDS-ul, asemeni lui Dumnezeu, a văzut că trucul cu miluirea electoratului ţine şi acum a fost pus în practică la tot natul. La fel cum ameninţarea cu moartea la adresa ziariştilor, scoasă
experimental din gura lui Ioan Mircea Paşcu, a devenit deja mod de acţiune oficioasă, ca să nu zic oficială, la nivel naţional.
Aşadar, noi tot cu micul şi lipia tradiţionale, tot cu uiaga de tărie contra vremurilor potrivnice, pe când vecinii noştri s-au săltatîn şaua europeană. Frumosul poster al unguroaicei pe pieptul căreia sclipesc stelele Uniunii Europene e plin de sugestii: el atârnă deasupra unuia dintre podurile de peste Dunăre, pe care maşinile circulăîn dublu sens: cele de pe dreapta intră, cele de pe stânga ies
din spaţiul Schengen. Mai clar mesaj de ruptură între lumi şi civilizaţii nu puteam primi. Am amintiri foarte clare de la sfârşitul anilor '60, când cetăţeni unguri veneau în oraşul copilăriei mele,
Arad, pentru a-şi procura, la preţuri mai scăzute decât acasă, unt, carne, zahăr, textile şi cam tot ce se găsea pe piaţa românească. Nu
mai ţin minte ce aduceau ei în România probabil dulciuri şi coloniale, importate şi acelea din alte ţări. În numai un deceniu, situaţia s-a răsturna