Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 1800 de societati comerciale ar putea reveni in proprietatea statului

Publicat in Adevarul, miercuri 12 mai 2004 ·

Aproximativ 6.000 de romani au cerut fostei APAPS restituirea unor proprietati deja privatizate, valoarea solicitarilor cifrandu-se la 180.000 miliarde lei Privatizate la foc automat si fara prea multe verificari prealabile ale cumparatorilor, multe dintre societatile comerciale importante au incaput pe mana unor persoane care atunci cand au vazut ca nu se pot face bani imediat au dat bir cu fugitii. Dovada stau miile de procese in care fosta APAPS era parte, acestea fiind transferate acum la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Este vorba despre 9.317 dosare care sunt instrumentate in prezent, din care 5591 se afla pe rolul instantelor judecatoresti, iar 3.726 sunt pentru executare silita. Ponderea proceselor este detinuta insa de nerespectarea contractelor de privatizare, mai bine de 1.500 de societati comerciale fiind in situatia de a reveni in portofoliul statului. Motivele pentru care s-a ajuns in instanta sunt in majoritatea cazurilor neplata ratelor lunare, dar si neindeplinirea conditiilor impuse prin contractele de vanzare-cumparare, situatie in care statul nu are cum sa piarda. Statisticile de "sertar" ale AVAS arata ca saptamanal doua privatizari ar putea fi anulate, ritmul in care sunt privatizate societatile ramase in portofoliu fiind mult mai lent. Acestora li s-ar adauga alte 356 de firme, unde cumparatorii au renuntat de bunavoie la actiuni: "Au fost formulate un numar de 356 cereri de reinscriere a APAPS (AVAS n.r.) ca actionar la societatile comerciale privatizate, la care contractele de vanzare cumparare de actiuni au fost desfiintate. Totodata, sunt in lucru 3.726 dosare de executare silita prin care instantele de judecata au obligat debitorii la plata catre noi a sumelor de bani datorate", ne-a declarat presedintele AVAS, Mircea Ursache. Mai mult, in peste 3.000 de cazuri statul, prin institutiile abilitate, a chemat in j

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Ciolacu, despre Nordis: Ciucă să-şi dea dânsul demisia. Niciodată nu am călătorit pe banii altcuiva

Mediafax acum 48 minute
„Domnul Ciucă să-şi dea dânsul demisia... Eu vorbesc aici şi vorbim de bani privaţi. Nu vorbim de altceva. Vorbim de decizii pe care le-am luat eu în viaţă. Unele le-am luat bune, unele rele. Toate plăţile sunt făcute legal, ori prin ordin de plată,

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum o ora
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 57 minute
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 2 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 3 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 6 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Formula 1: Piloţii se plâng de mirosul de marijuana din Las Vegas. "Dacă ar face acum controale antidoping, toată lumea ar ieşi pozitiv"

News.ro acum 37 minute
Un miros neobişnuit pe circuitele de Formula 1 a provocat agitaţie vineri, în timpul antrenamentelor libere pentru Marele Premiu din Las Vegas. Mai mulţi piloţi, inclusiv Sergio Perez (Red Bull) şi Franco Colapinto (Williams), au semnalat miros de c

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 4 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

12°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°