Pare incredibil, dar mai exista inca oameni (putini, ce-i drept) care pot citi cu exactitate ora in miscarile soarelui sau ale lunii. Asemenea aptitudini sunt, intr-adevar laudabile, dar nu mai au cautare de foarte multa vreme, mai ales de cand ceasornicarii elvetieni au pus stapanire pe incheieturile si pe sufletul a sute de milioane de oameni din lumea intreaga.
In urma cu 450 de ani, un ceasornicar francez, care se intampla sa fie si hughenot - Thomas Bayard a ales Geneva drept loc al exilului sau si asa a inceput istoria ceasurilor care, mai ales in ultima vreme, s-au transformat, pe langa rolul initial de instrumente de citire a timpului in veritabile opere de arta, bijuterii si obiecte high-tech, a caror multitudine de functii sofisticate ii fascineaza si ii intriga proprietari si pe experti.
Luna trecuta s-au desfasurat, in Elvetia, cele mai importante saloane de ceasuri si bijuterii - Baselworld (Basel) si SIHH (Salon International de Haute Horlogerie - Geneva). Ziaristii, colectionarii, cumparatorii si admiratorii prezenti s-au confruntat cu o singura problema - oferta extrem de diversificata, considerata de unii chiar haos in toata regula.
Adrian Stoican, directorul firmei Helvetansa, este de parere ca, in materie de ceasuri, 2004 este anul extremelor. "Sunt la moda mecanismele complicate, dar si cele extraplate extrem de simple. Se poarta formele extravagante, rectangulare sau ovale, dar si eleganta clasica. Sunt in mare voga culorile vii, vibrante dar si clasicul alb-negru".
"Evantaiul este atat de larg, incat este greu de rezumat in cateva cuvinte - oversize, otel, aur, culori si forme diferite, uneori ciudate, amestecuri neasteptate de materiale neobisnuite, mecanisme complicate, simplitate, toate sunt tendinte in curs", spune la randul sau Porfir Popescu, directorul magazinelor de orologerie Galt din Bucuresti.
Cu alte cuv