Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doua zile pentru simularea testelor nationale

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 14 mai 2004 ·

•Cei aproape 13 mii de viitori absolventi de gimnaziu ieseni participa astazi si maine la simularea testelor nationale

Cei aproape 13 mii de elevi de clasa a VIII-a din judetul Iasi vor participa astazi si maine la o noua simulare a testelor nationale, o a doua dupa cea organizata de Ministerul Educatiei si Cercetarii pe 27 martie. De aceasta data, simularea testelor, care vor avea loc peste o luna, a fost decisa si organizata la nivel local, in urma numarului mare de solicitari primite din partea conducerilor unitatilor de invatamant care au clase V - VIII, tocmai pentru ca dascalii iesenii sa ia pulsul nivelului de pregatire al viitorilor absolventi de gimnaziu si sa actioneze in cele trei saptamani de scoala ramase in cunostinta de cauza. Spre deosebire de simularea de pe 27 martie, elevii de clasa a VIII-a vor sustine toate cele trei probe ale testelor nationale, dupa urmatorul program: astazi, intre orele 9.00 - 11.00, limba si literatura romana, intre orele 11.30 - 13.30, la alegere, istoria sau geografia, iar maine, intre orele 9.00 - 11.00, matematica. Desi sarcina organizarii simularii a trecut de aceasta data pe umerii conducerilor unitatilor de invatamant, subiectele de la cele trei probe au fost elaborate de inspectorii de specialitate ai Inspectoratului Scolar Judetean Iasi (ISJ), dupa structura celor redactate de Serviciul National de Examinare si Evaluare din cadrul Ministerului Educatiei si Cercetarii si care le vor fi propuse elevilor peste o luna. Tezele elevilor participanti la simulare vor fi corectate de profesorii de specialitate din cadrul unitatilor de invatamant, care, in cele trei saptamani de scoala ramase pana la incheierea cursurilor la clasa a VIII-a, vor trebui sa ia masurile necesare pentru remedierea dificultatilor cu care se confrunta elevii. Reamintim ca la simularea de pe 27 martie au participat circa 90% dintre

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum o ora
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum o ora
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Grevă de avertisment Primăriile din țară vor fi închise, timp de două ore

Ziua Constanta acum 28 minute
Angajații din primării și din sectorul asistenței sociale vor declanșa, miercuri, între orele 11:00 și 13:00, o grevă de avertisment, urmând ca peste o săptămână să aibă loc și greva generală, a anunțat, luni, Dan Cârlan, președintele Sindicatului N

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 4 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

„Baby Grok”, inteligența artificială pentru copii, anunțată de Elon Musk

HotNews acum o ora
Elon Musk, fondatorul xAI, anunță că va lansa o versiune pentru copii a Grok AI, chatbotul său de inteligență artificială care a fost criticat anterior, potrivit Euronews.com. „Vom crea Baby Grok @xAI, o aplicație dedicată conținutului pentru copii”

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 5 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

FNGCIMM extinde parteneriatele regionale pentru susţinerea IMM-urilor din Constanţa, Prahova, Argeş şi Braşov

Ziarul Financiar acum o ora
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a semnat, în luna iulie, patru noi acorduri de parteneriat cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din Constanţa, Prahova, Argeş şi Braşov, în scopul extinde

Vremea

București
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/31°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

35°
lun.

20°/35°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/36°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°