Pasarile din tei. Privesc pierduta imaginea ce se deschide in dreptul ferestrei, multumindu-i lui Dumnezeu pentru minunile pe care le-a inchipuit. Ochii mi se inunda de lumina si verde, iar urechile, de ciripitul exuberant al pasarelelor din teiul de alaturi. Cu ce voiosie si gratie zboara de pe o cr...

Pasarile din tei

Privesc pierduta imaginea ce se deschide in dreptul ferestrei, multumindu-i lui Dumnezeu pentru minunile pe care le-a inchipuit. Ochii mi se inunda de lumina si verde, iar urechile, de ciripitul exuberant al pasarelelor din teiul de alaturi. Cu ce voiosie si gratie zboara de pe o creanga pe alta! Mi-ar fi placut sa le pot deslusi ciripitul, sa le-nteleg tristetea din zilele ploioase si reci, sa ma bucur cu ele de zilele insorite. Ma infior intotdeauna cand le aud: plapande, firave si, totusi, atat de tandre si iubitoare. Pasari-farame, pe care le poti inchide in pumn, dar cu glasuri ce patrund pana in lumea de dincolo.

Ani de zile, la aceeasi fereastra, pasarelele mele m-au asteptat cu o nerabdare copilareasca. Prinse intr-un joc frenetic, ma ademeneau apoi pe balcon, asezandu-mi-se fara teama in palma, ca sa-si primeasca firimiturile. Le simteam ca fac parte din mine, si zilele in care lipseam de acasa mi se pareau nesfarsite. As fi vrut sa transform orele in secunde si sa-mi revad cat mai repede prietenele atat de dragi. Idila noastra a continuat an de an. La aceeasi ora, fara intarziere, ma asteptau, cersindu-mi nu doar mancare, ci si dragoste. Poate ca prietenia noastra s-ar fi transformat in eternitate, daca parintii mei nu s-ar fi mutat in alt oras. Sincer vorbind, nu am avut nici o parere de rau lasand in urma colegi de scoala, vecini, cunostinte, in schimb - faptul ca-mi paraseam prietenele necuvantatoare mi-a umbrit toata emotia necunoscutului care ma astepta.

Orasul cel nou m-a primit cu asfalt si blocuri mar