"Cu fruntea lipita, lipita de zid...". Va mai amintiti celebrele versuri dedicate "partidului" de catre poetul ardelean Mihai Beniuc, decazut, din nefericire, in anii regimului comunist, la nivelul bietilor versificatori ai "luptei de clasa"? Spunea candva poetul, evocand trecutul "glorios" al puscar...
"Cu fruntea lipita, lipita de zid..."
Va mai amintiti celebrele versuri dedicate "partidului" de catre poetul ardelean Mihai Beniuc, decazut, din nefericire, in anii regimului comunist, la nivelul bietilor versificatori ai "luptei de clasa"? Spunea candva poetul, evocand trecutul "glorios" al puscariei de drept comun de la Doftana: "Cu fruntea lipita, lipita de zid,/ Sa simta copilul ce-nseamna partid...". In clasele primare eram obligati sa invatam pe de rost si alte versificatii fara noima: "Partidul e-n toate, in cele ce sunt/ Si-n cele ce maine vor rade la soare..." (citez din memorie)
O vizita recenta la Periprava, in inima Deltei, m-a pus fata-n fata cu semnele decrepite ale acelor vremuri terifiante, idealizate in mod condamnabil de autorul "Marului de langa drum". Acceptand, ca intr-un joc, sa-i urmez indemnul, mi-am lipit fruntea de zidul comandamentului inchisorii in care au zacut si au sfarsit in chinuri o mare parte din intelectualii Romaniei in anii 50. Si am simtit, intr-adevar, ce a insemnat "partidul"! Ce a insemnat suferinta preotilor greco-catolici, a patriotilor si "chiaburilor" care au refuzat sa-si cedeze pamantul gospodariei colective, a tuturor Cr-istilor asasinati prin metode diabolice in celulele din "Grind". Li se spunea Cr-isti - "Contra Revolutionari", "dusmani ai poporului" adica. Ce deznadejde trebuie sa-i fi cuprins dupa ce, coborand legati in lanturi din barcazurile de vite, s-au trezit in pustietatea marginita de ape, unde singura libertate era aceea de a urla in voie, fara sa-i auda cineva pe o raza de 10-1
