Romania parea ca se misca spre inainte. In conditii normale, in 2004 PSD s-ar fi aflat dupa 8 ani de opozitie si si-ar fi propus abia acum sa revina la putere. Partidele Coalitiei ar fi fost confruntate azi cu o Opozitie capabila sa le scoata de la putere si ar fi trebuit sa se mobilizeze serios pentru a castiga din nou. Poate ca PSD s-ar fi destramat, si e probabil ca nu Ion Iliescu ar fi fost candidatul stangii la presedintie. Azi, Constantinescu, dupa doua mandate, ar fi trecut in fruntea unui partid, dar ar fi avut la indemana si scenariul retragerii la pensie. Lucrurile nu s-au intamplat insa deloc asa. Spre mirarea observatorilor, dar si a neofitilor, in 2000 CDR si Coalitia s-au destramat prematur. In plus, element decisiv pentru rezultatul alegerilor si configuratia raporturilor putere/opozitie, Constantinescu s-a retras din cursa prezidentiala creand haos si dezorientare in partidele guvernamentale, dar mai ales in electoratul propriu. Acest electorat, mobilizat cu mari eforturi in 6 ani, s-a risipit. Nu e de mirare, rezultatele scrutinului au sanctionat drastic aventura. PNTCD, identificat ca principal vinovat de situatie, dupa ce vreme de 4 ani isi asumase rolul dominant, a fost lasat in afara Parlamentului. PNL si PD, secundantele lui la guvernare, au reusit performante cat se poate de modeste. Impreuna au luat doar 15%.
Plecand cu acest handicap, Opozitia a avut si are o situatie extrem de dificila. Efectul produs nu a fost doar o prezenta quasi insignifianta in dezbaterile publice. Mai ales pierderea credibilitatii a constituit balastul major. Opozitia s-a vazut inconjurata de oprobiu si izolata din punct de vedere politic. De ce? Pentru ca sprijinul acordat de mass-media, de societatea civila, de o mare parte a opiniei publice si a intelectualitatii, si pe care il avusese aproape neconditionat in anii 1990-'96, a disparut. Eforturile Opoziti
