Toată noaptea au pieptănat-o: naşa Lena, verişoara Pulheria, mătuşa Zizi şi tanti Sofica. îi împletesc părul. Părul ei este negru, la soare se înroşeşte. Se înroşesc şi cele cîteva fire albe. Cîteva. Poţi să le numeri pe degete.

Ea nu mai doarme de mult. Cîte una mai aţipea cu pieptenii în mînă, ea o trezea. "Nu pierdeţi vremea! Ştiţi bine că, la fiecare 5 minute trebuie să mai isprăviţi de împletit o buclă. Şi ceasurile şi voi aţi fost numărate ca, pînă în zori, cînd va veni mirele ca un miel, să am gata dantela din păr.

Pe mire mi l-am ales după ce am petrecut trei zile şi trei nopţi nemişcată pe o pajişte, înconjurată de oi."

Mireasa cu şosete roşii povesteşte:

"Şi tatăl mirelui m-a întrebat: Ştii tu cine a fost Platon? Şi a plecat după Platon. Şi mama mirelui mi-a zis: Fiul meu e prea tînăr ca să-l iei de lîngă mama lui. Şi numai pe el îl mai avem...

Mireasa cu şosete roşii n-are defecte, zice mireasa. Este orgolioasă, egocentrică, arogantă uneori... Dar astea nu-s defecte. Iar egoistă nu este. Şi nu-i adevărat că mă iubesc mai mult pe mine şi că bărbaţii simt asta şi că de asta mă evită. Mă îndrăgostisem de un vlăjgan sinucigaş. Umbla aşa, cu capul în nori, cu gura căscată, era deştept. în lume rîdea zgomotos sau zîmbea legănîndu-se de pe-un picior pe altul. Pretindeam că am nevoie de prietenia creierului său. Nu sînt chiar aşa de grozav cum par. mi-a zis vlăjganul ca şi cum s-ar fi scuzat. Uneori iarna îi atîrna din nasul încovoiat o picătură. Cînd ne-am plimbat, i-am privit picătura cum se legăna în vîrful nasului fără să cadă. Poate era pe jumătate îngheţată. Mă perpeleam de dorul lui. Pînă cînd mi-am zis: "dar eu sînt puternică. A trecut vremea cînd eram o zăpăcită. Pe lume sînt prea multe. Şi prea puţine. Nu merită să rămîi un zăpăcit."

"Am atîţia ani. Sînt o mireasă bă